Primarul Lungu face apel la suceveni să aibă răbdare cu lucrările pe infrastructură

Edilul şef Ion Lungu, deşi aflat în concediu, a venit special miercuri, la conferinţa săptămânală a primăriei sucevene pentru a-şi cere scuze de la sucevenii afectaţi de lucrările de infrastructură începute în municipiul reşedinţă de judeţ.

Primarul Sucevei a explicat faptul că sunt mai multe motive care obligă primăria să efectueze aceste lucrări. În primul rând este vorba de pierderile mari de pe reţeaua de termoficare, care se ridică la 40 la sută. Lungu a explicat că aceste lucrări urmăresc reducerea costurilor termoficării.

 

De asemenea, primarul a declarat că pe străzile la care s-a intervenit pentru termoficare, se va interveni şi pe ISPA, pentru a eficientiza lucrările şi pentru a câştiga timp. Un alt argument este dat de existenţa în conturile primăriei a 10 milioane de euro din cadrul programului Utilităţi şi Mediu, bani care riscă să se devalorizeze în urma creşterii cursului de schimb euro-leu. Din acest motiv banii trebuie cheltuiţi până în această iarnă. Lungu a ţinut să transmită sucevenilor că trebuie să aibă răbdare cu aceste lucrări, mai ales că uneori sunt înlocuite ţevi cu o vechime de peste 100 de ani. „Aşa dar fac un apel la cetăţenii municipiului Suceava, şi sunt convins că cei de bună credinţă mă vor înţelege.

 

Aşa este în această vară, nu a fost apă caldă în municipiu, nu va fi până la 1 octombrie. Ne sacrificăm o vară, dar eu cred că aşa cum sunt date garanţiile la aceste lucrări vom avea linişte 70 de ani de acum încolo, cu aceste conducte de termoficare. Sigur este o perioadă destul de grea pentru întreaga primărie, şi pentru mine ca primar. Deviza mea este să reconstruim oraşul acum sau niciodată!” a declarat Ion Lungu.



14:04
miercuri, 12 august 2009
Autor
Tim Tim
Gazduit de Administrare Servere