Casa Medicilor Suceava a fost, vineri, inaugurata

Colegiul Medicilor Suceava, Colegiul MEdicilor Dentisti Suceava dar si Asociatia Judeteana a Medicilor Generalisti Suceava s-au reunit sub un singur nume:"Casa Medicilor Suceava".

poza
Casa Medicilor Suceava a fost, vineri, inaugurata

In cursul zilei de vineri a avut loc inaugurarea si sfintirea Casei Medicilor Suceava. La eveniment au fost prezenti reprezentanti ai tuturor celor trei foruri profesionale, dar si ai DSP si ai CAS.


" Am avut preocupări de mai mult timp să avem un sediu pe măsura importanţei meseriei de medic şi a activităţii pe care o desfăşoară medicii, dar ne bucurăm că am reuşit acest lucru, care nu mi se datorează mie, ci se datorează întregului colectiv al CM şi al conducerii Colegiului Medicilor Dentişti şi al Asociaţiei Medicilor Generaliști. Astfel, a fost posibil să putem să inaugurăm acest sediu central", a spus, la inaugurare, Sorin Hincu, presedintele Colegiului Medicilor Suceava.


Noul sediu are o suprafata de 180 de metri patrati si a costat 180.000 de euro.


12:32
duminica, 13 mai 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere