A fost semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu”

Vineri, 29 noiembrie 2019, primarul Gheorghe Cătălin Coman a semnat contractul de lucrări pentru o nouă investiție în infrastructura școlară din municipiul Fălticeni. Este vorba despre proiectul de Reabilitare și modernizare a clădirii în care funcționează Școala Gimnazială “Ion Irimescu”.

poza
A fost semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu”

Lucrările vor avea o durată de 12 luni și vor fi realizate de societatea Iuli-Miha SRL, din Dolhești, județul Suceava.
Finanțarea proiectului, în valoare de 2.558.500 de lei (inclusiv TVA), este asigurată din Fondul de Dezvoltare și Investiții, gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în perioada următoare.
Intervențiile care vor fi realizate prin proiect, urmăresc repararea, amenajarea şi modernizarea clădirii: săli de clasă și cabinete, holuri, grupuri sanitate, acoperiș, instalațiile de iluminat, alimentarea cu apă, energie termică.
Școala Gimnazială “Ion Irimescu” este una dintre cele mai vechi din Fălticeni, cu 146 de ani de existență. Încă de la inaugurare, în anul 1897, clădirea a avut doar destinație de școală.
“În pragul sărbătorilor de iarnă, venim cu o veste bună pentru cadrele didactice și cei peste 700 de elevi care își desfășoară activitatea la această școală. Reușim astăzi să demarăm un proiect așteptat de mult timp la Școala 2 (școala de la piață, cum este cunoscută de toți fălticenenii) . Vom reabilita și moderniza clădirea unei școli cu o istorie îndelungată, care a dat acestor locuri și țării oameni valoroși, cum ar fi scriitorul Mihail Sadoveanu și academicienii Petre Jitariu și Mihai Băcescu. Peste un an, la finalizarea lucrărilor vom avea încă o unitate de învățământ care va oferi condiții de studiu în conformitate cu cerințele actuale.” (prof. Gheorghe Cătălin Coman – Primarul municipiului Fălticeni)
Menționăm că, la Școala Gimnazială “Ion Irimescu”, Primăria Fălticeni are în derulare încă un proiect. Este vorba despre construirea unei cantine, pentru elevii care studiază în sistemul Step-by-step, un proiect pilot pentru municipiul Fălticeni, finanțat exclusiv din bugetul local. Invstiția are o valoare de peste 1,1 milioane de lei.


11:49
vineri, 29 noiembrie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere