Tot mai multe persoane accidentate in timp ce vor sa traverseze neregulamentar

La 11.10.2018, ora 12.25, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul pe Aleea Comercianţilor din municipiul Suceava, un localnic de 32 de ani nu s-a asigurat corespunzător, ocazie cu care a acroșat și accidentat ușor un bărbat de 87 de ani din aceeași localitate, care se deplasa, în calitate de pieton, pe alee.

poza
Tot mai multe persoane accidentate in timp ce vor sa traverseze neregulamentar

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 11.10.2018, în jurul orei 17.15, în timp ce conducea autoturismul pe strada Victoriei din orașul Salcea, un bărbat de 25 de ani din municipiul Suceava a surprins și accidentat ușor un localnic de 64 de ani, angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

12:49
vineri, 12 octombrie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere