Tehnica PRP, o premiera care se desfasoara in Spitalul Judetean Suceava

In Suceava , medicii doresc introducerea unei tehnici, in premiera, pentru regenerarea tesuturilor cu indicatii in multe specialitati.

poza
Tehnica PRP, o premiera care se desfasoara in Spitalul Judetean Suceava

Managerul Spitalului Judetean Suceava, Vasile Rimbu, a spus , in cadrul unei conferinte de presa, ca in prezent, SJU are dotari foarte bune, vorbind despre performanta si interventii in premiera. El a vorbit despre prima procedura regenerativa de injectare a plasmei imbogatita in trombocite, lucru realizat in cazul unui facient cu o afectiune ortopedica.
“Vorbesc de o premieră la Suceava, nu putem vorbi de premieră naţională, pentru că metoda este folosită şi în alte centre, dar noi vrem ca această procedură să o abordăm cu tehnica cea mai înaltă, la zi”, a spus managerul.

„Implementăm o nouă tehnică în Spitalul Județean din Suceava, este o tehnică regenerativă a țesuturilor printr-un procedeu foarte simplu, care este aplicat în România din anul 2005 în clinicile private cu preponderență. Acest tratament îl vom aplica în ortopedie în special pe pacienții tineri care prezintă modificări degenerative ale cartilajului articular, dar și pe persoanele vârstnice”, a precizat șeful Secției de Ortopedie și Traumatologie" a spus dr. Razvan Bandac"
Acest serviciu, de injectare PRP se poate acorda la cerere, pretul fiind cuprins intre 350 si 400 de euro. Suceava se numără printre judeţele “fruntaşe” în privinţa numărului mare de accidente rutiere, în urma cărora victimele suferă leziuni din sfera ortopedică şi neurochirurgicală.

17:36
miercuri, 13 iunie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere