Soferii bauti care se urca la volan reprezinta o realitate cruda in judetul Suceava

La 09.01.2019, ora 14.00, Poliția orașului Salcea a fost sesizată despre faptul că, pe raza comunei Siminicea, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier și pe conducătorul auto, un localnic de 36 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.

poza
Soferii bauti care se urca la volan reprezinta o realitate cruda in judetul Suceava
La 09.01.2019, ora 20.20, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe B-dul 1 Mai din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Ipoteşti.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au mai stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism nu aparține acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, ce va fi soluționat procedural.


16:56
joi, 10 ianuarie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere