Soferi bauti identificati de politisti la volan

Cu totii s-au ales cu dosare penale la regimul rutier.

La 08.03.2018, orele 20.55, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe strada Gării din municipiul Rădăuţi, autoturismul condus de un lo9calnic de 55 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” , ce va fi soluționat procedural.

La 08.03.2018, ora 23.30, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni, a oprit, pentru control, pe D.J. 155 A, în comuna Râșca autoturismul condus de un localnic de 37 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii săvârșirii infracțiunii de „refuzul de prelevare de mostre biologice” , ce va fi soluționat procedural.

La 08.03.2018, ora 22:35, un echipaj din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit, pentru control, pe DJ 291 A, pe raza comunei Mușenița, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


13:52
luni, 01 iunie 2020duminica, 14 octombrie 2018vineri, 09 martie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere