Rupt de beat, un sofer a intrat cu masina intr-un pod

La 12.09.2018, în jurul orei 23.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, dinspre Fălticeni spre municipiul Suceava, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un pod.

poza
Rupt de beat, un sofer a intrat cu masina intr-un pod

Din accident, nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


13:19
joi, 13 septembrie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere