Politistii suceveni au facut controale pentru identificarea soferilor care nu respecta legea

Politistii au organizat, in ultimele zile controale pentru identificarea soferilor care nu respecta legea. Astfel, in doar cateva zile, au fost aplicate amenzi de peste 111 mii lei, 28 de permise au fost retinute si aproape 650 de soferi au fost testati cu etilotestul.

poza
Politistii suceveni au facut controale pentru identificarea soferilor care nu respecta legea

Vineri seara, la ora 21.30, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit, pentru control, pe DJ 209C, din comuna Berchișești, autoturismul condus de un localnic de 30 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.De asemenea, sâmbătă, 10 martie a.c., în jurul orei 23.55, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit, pentru control, pe DN 17, în afara localității Gura Humorului, autoturismul condus de un localnic de 22 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat în perioada 9 – 11 martie a.c. o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolicice,Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testaţi alcoolscopic 647 de conducători auto, fiind constatate 21 infracţiuni, dintre care 8 fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe


08:32
marti, 13 martie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere