Petru Luhan a fost trimis in judecata de DNA

Conform primelor date, fostul europalamentar sucevean a fost trimis in judecata pentru folosirea cu rea credinta de documente false dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

poza
Petru Luhan a fost trimis in judecata de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petru Luhan, fost membru în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.


Procurorii DNA arată că în perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, Luhan, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cererile respective, el ar fi atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion ori s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro, susțin procurorii.





15:47
marti, 09 aprilie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere