Incendiu în localitatea Sfântu Ilie

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o locuință din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia.

poza
Incendiu în localitatea Sfântu Ilie

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe în care se afla centrala termică, precum și la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință (P+1+M) și la bunurile din interior.
Au ars acoperișul și planșeul anexei pe aproximativ 50 de metri pătrați, acoperișul locuinței pe 160 de metri pătrați și o parte din izolația acesteia (din polistiren) pe o suprafață de 70 de metri pătrați. S-au degradat pereții, planșeul și dușumeaua camerelor de la etaj.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Focul a fost lichidat la ora 8:16, iar pompierii au salvat casa proprietarului, cu bunurile aferente.


04:53
vineri, 12 ianuarie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere