In județul Suceava au fost efectuate 17247 de teste covid

Astăzi, 19.05.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean există: - în autoizolare la domiciliu 1322 de persoane, - în carantină instituționalizată 532 de persoane. - 15017 de persoane ieșite din autoizolare - 2569 de persoane ieșite din carantină instituționalizată. - Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 17247 de teste.

poza
In județul Suceava au fost efectuate 17247 de teste covid

Conform situației întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava, la data prezentului comunicat sunt declarate vindecate 2061 de persoane.
În Monitorul Oficial al României nr.410 din data de 18.05.2020 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 394/ 2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Persoanele care vin în România din străinătate vor fi supuse măsurii carantinării/izolării la locuința/locația declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz. Excepție fac persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia. Acestea pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.
Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul Coronavirus sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.
Sunt interzise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 8 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială.
În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
Activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri a fost suspendată. O altă măsură prevede suspendarea consumului de produse alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.
Polițiștii suceveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, desfășurând în principal, în această perioadă, misiuni pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Vă aducem la cunoștință că informații de interes în contextul situației provocate de noul coronavirus pot fi consultate pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/ puteți găsi 13 ghiduri pentru diferite situații (Autoizolare, Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Locatari la bloc, etc.) pentru a putea reacționa corect și preventiv.

Obiectivul principal al Instituției Prefectului- Județul Suceava din aceste zile este siguranța cetățenilor, motiv pentru care, vă reamintim că trebuie să respectăm cu toții măsurile de protecție și prevenire a răspândirii COVID -19 stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.


10:39
marti, 19 mai 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere