Coliziune cu trei masini produsa la Marginea

La data de 09.01.2018, în jurul orei 17.13, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un localnic de 24 de ani, a efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe sensul său de mers, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a acroșat autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 46 de ani, din comuna Sucevița.

poza
Coliziune cu trei masini produsa la Marginea

În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 46 de ani a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 28 de ani din județul Neamț.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 46 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

05:20
joi, 11 ianuarie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere