Au condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-au ales cu dosare penale

Politistii spun ca astfel de actiuni vor continua deoarece numarul soferilor care se urca la volan dupa ce au baut continua sa fie ridicat.

poza
Au condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-au ales cu dosare penale

La data de 10.02.2018, în jurul orei 16.15, un echipaj din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc a oprit pentru control pe DJ 175, din comuna Izvoarele Sucevei, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic de 34 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 19.10.2017.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 11.02.2018, ora 01.30, în timp ce acţiona pe DC 27, din comuna Păltinoasa, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control autoturismul condus de un localnic de 21 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


12:27
duminica, 11 februarie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere