Atenție la înșelăciuni !

Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor  şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se    dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga      încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.

Luni,  o femeie, de 58 de ani, din comuna Vama, a sesizat faptul că sâmbătă după-amiază, două persoane de sex masculin, necunoscute, s-au prezentat la domiciliul său şi i-au oferit spre vânzare elemente de lenjerie pentru pat, înşelându-o cu suma de 100 lei şi după care i-au luat două inele din aur şi o verighetă din metal, bunuri în valoare de 900 lei.


Una dintre persoane a plecat din curte la maşina ce o aveau în stradă, iar cealaltă a intrat în locuinţa persoanei vătămate şi i-a prezentat marfa ce o comercializa. A convins-o pe aceasta şi i-a oferit  spre cumpărare o pilotă şi două feţe de pernă pentru suma de 100 lei, bani pe care aceasta i-a dat acelei persoane. După câteva momente de neatenţie a reclamantei,  acea persoană  i-a reproşat  şi  arătat că i-a oferit doar suma de 1 leu şi nu 100 de lei cum s-au înţeles iniţial. Femeia, nefiind sigură, i-a mai oferit 100 lei, şi a primit în schimb bancnota de 1 leu. După aceasta, s-au deplasat împreună în bucătăria de vară a persoanei vătămate, unde în continuare îi prezenta marfa şi i-a cerut un pahar cu apă, după care a plecat. După circa o oră, fiind în bucătăria de vară, a observat că dintr-o cutiuţă ce se afla pe o măsuţă din apropierea scaunului pe care s-a aşezat acea persoană când a fost servită cu apa de băut îi lipsesc două inele din aur şi o verighetă din metal.


Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să le vândă anumite bunuri.


Un mod de operare distinct  îl reprezintă vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu. Aceste obiecte reprezentând diverse tigăi, covoare, perdele etc. sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din casă. De aceea recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care de cele mai multe ori sunt la preţuri  mari şi calitate mică.
           

De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.

           

În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!


Poliţiştii  recomandă efectuarea de activităţi de comerţ doar în spaţiile special amenajate şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind actele de comerţ.



12:22
duminica, 09 februarie 2020marti, 08 iulie 2014duminica, 06 iulie 2014marti, 01 iulie 2014

Taguri

Autor
Emima Genoveva
Gazduit de Administrare Servere