A pierdut controlul asupra masinii si a acrosat o balustrada de pe marginea drumului

La 11.01.2018, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178C, în afara comunei Frătăuții Noi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, un localnic de 25 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a acroşat balustrada de protecție de pe marginea drumului.

poza
A pierdut controlul asupra masinii si a acrosat o balustrada de pe marginea drumului

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost trasportat la spital în vederea acordării ingrijirilor medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


05:00
vineri, 12 ianuarie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere