A accidentat un pieton si a fugit de la locul accidentului

La 10.01.2018, în jurul orei 18.00, în timp conducea autoturismul pe un DC neclasificat din comuna Ilișești, un localnic de 28 de ani, a surprins şi accidentat ușor o minoră de 16 ani, ce se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe partea dreaptă a drumului, după care şi-a continuat deplasarea.

poza
A accidentat un pieton si a fugit de la locul accidentului

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internată.
Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.



05:00
vineri, 12 ianuarie 2018

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere