Zilele Teatrului Matei Vișniec se decalează cu două zile

"Suntem alături de comunitatea îndoliată a Bucovinei o dată cu trecerea în eternitate a celui care fost Înaltpreasfinţitul părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor", au transmis reprezentantii Teatrului Municipal Matei Visniec. Va transmitem, integral, comunicatul acestora:

poza
Zilele Teatrului Matei Vișniec se decalează cu două zile

Din acest motiv evenimentul ÎN LOC DE Zilele Teatrului Matei Vișniec se decalează cu două zile și va avea loc în perioada 23 – 29 mai 2020.

Să o numim ediție online a Zilelor Teatrului Matei Vișniec ar fi prea mult. Luna Mai fără teatru la Suceava ar fi însă, prea puțin. Așa că o să-i zicem ÎN LOC DE Z i l e l e T e a t r u l u i M a t e i V i ș n i e c 2 0 2 0, adică varianta festivalului nostru de teatru adaptată la starea de alertă în care ne aflăm. Ne e dor de publicul nostru și credem că e și viceversa.

De aceea, vreme de o săptămână, de sâmbătă până vineri, de pe 23 mai, până pe 29 mai, vă dăm întâlnire online.

Zilnic, la ora cunoscută - 19:00, vom difuza pe pagina noastră de Facebook, spectacole mai noi sau mai vechi ale Teatrului sucevean. Nu e nevoie de bilet, nici de măsuri de siguranță câtă vreme sunteți acasă. E nevoie de dor de teatru.

#ÎnLocDeZTMV2020



Menționăm că spectacolul „Proștii sub clar de lună” va fi reprogramat.



Programul evenimentului ÎN LOC DE Zilele Teatrului Matei Vișniec este următorul:

Sâmbătă, 23 mai, ora 19:00: „H.A.H. - Hidden Abuse Holdings”, un concept de Botond Nagy după Beaumarchais în regia lui Botond Nagy

Duminică, 24 mai, ora 19:00: „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” de Matei Vișniec în regia lui Ioan Brancu

Luni, 25 mai, ora 19:00: „Un playboy de peste deal” de John Millington Synge, regia: Antonella Cornici

Marți, 26 mai, ora 19:00: „Pisici”, un spectacol concert conceput de Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș

Miercuri, 27 mai, ora 19:00: „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia: Anca Bradu

Joi, 28 mai, ora 19:00: „D ale Carnavalului”, de I.L. Caragiale, regia: Tudor Lucanu

Vineri, 29 mai, ora 19:00: „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare” de Tankred Dorst și Ursula Ehler, spectacol regizat de Alexander Hausvater



15:00
joi, 21 mai 2020

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere