Intervenție cu autoșenilata Argo 8x8

Joi seară, în jurul orei 19:00, în Dispeceratul pompierilor militari suceveni s-a solicitat intervenția echipajului SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la spital, în cazul unei femei, în vârstă de 49 de ani, din satul Cunuschi, comuna Brodina.

poza
Intervenție cu autoșenilata Argo 8x8
Deoarece zona în care se află satul Cununschi este una de munte, izolată, greu accesibilă circulației auto, mai ales pe perioada de iarnă, odată cu ambulanța SMURD, Detașamentul de Pompieri Rădăuți a trimis la fața locului și un echipaj cu autoșenilata Argo 8x8. De asemenea, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brodina, au venit în sprijinul pompierilor militari cu un utilaj TAF (transport auto forestier).
După ce s-a parcurs distanța de aproximativ 60 de km, dintre Rădăuți și satul Cununschi, ambulanța SMURD a rămas în așteptare, iar echipajul vehiculului 8x8, împreună cu TAF-ul, a continuat drumul, de aproximativ 5 km, până la locuința victimei.
Acolo, pompierii paramedici au monitorizat femeia, care acuza afecțiuni cardiace, după care au transportat-o cu autoșenilata, în siguranță, până la locul unde aștepta ambulanța SMURD. Ulterior, bolnava a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 0:26.

17:53
vineri, 11 ianuarie 2019

Taguri

Autor
S.M
Gazduit de Administrare Servere