Statele lui Silviu din Carpaţi

Deşi sugeram cândva o similititudine de comportament politic între domnul Berlusconi Silviu şi domnul Băsescu Traian, chiar dacă primul e un potenţial broscar sau un potenţial macaronar notoriu (cu notorietatea obţinută şi din activităţi mogulăristice, dar şi prin fascismul afişat, cel puţin aşa cum e recepţionat din perspectiva unui liberal), în timp ce cel de-al doilea e Tatăl naţiunii, pe care o va păstori încă vreo patru ani, iată că ea (similititudinea) a fost depistată şi de găozarii peninsulari (vezi <<Publicaţia „L'Espresso" îl taxează dur pe Băsescu şi îl numeşte „Berlusconi din Balcani“ într-un articol cu titlul „România sunt Eu">> la http://www.adevarul.ro/international/Basescu_-_-Berlusconi_din_Balcani_0_281972354.html). Dacă broscarii s-au pricopsit cu băiatul ăsta, e vina lor, căci nimeni nu i-a obligat sa acheseze la ideile lui Couvert şi să îşi facă o Italie Magna, în care, numai după debarcarea Umbertului savoyard de pe tron, după câteva meciuri cu vreo sută de guverne, unele mai roşii, altele mai mafiote, într-un final Lega Nord să hipnotizeze violet cu ajutorul unui Aliodor local pe doritorii de popularism, al nostru Părinte s-a cocoţat acolo cu sprijinul multora din noi. De frica comunismului cu faţă de crescător de galinacee, l-am votat şi eu cândva, ca să recunosc cum m-au amăgit cu alianţa PA, pardon!, DA. Nu am crezut însă, că votul meu de acum 6 ani mă va duce la situaţia de acum. Stau şi oftez, că doar şi Adi (numele de alint, din familie, a caporalului în rezervă Adolf Hitler) cu al lui partid a ajuns regulamentar în pole position.

Şi după cum ziceam, găozarii mâncători de melci şi broaşte au depistat autoritarismul paternal din ţara neamurilor lui Badea Cârţan, cel coborât de pe Columnă (Columna lui Traian, mai exact, Marcus Ulpius Nerva Traianus, n. 18 septembrie 53 Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia, împărat roman între 98 – 117, cuceritorul Dacilor, cei mai deştepţi şi viteji dintre traci, după cum ne-a învăţat la Istoria României tovarăşul profesor, căci pe atunci, se mai aplica legea reglementând normele de adresare între cetăţeni), botezându-şi articolul „România sunt Eu". Cu puţină imaginaţie, posibilă pentru un cetăţean abuzat sexual cu minus 25% de către Guvern în poziţia tantrico-constituţionalistă a articolului 53, putem reformula „Statul sunt Eu”, o celebră aserţiune pusă în gura unui oarecare Louis franţuz, care avea meciurile lui cu „parlamentele” (mai precis, „statele”) pe care încerca să le convingă să îi sancţioneze cererile de noi taxe şi impozite pentru nevoile lui militare. Zic unii istorici mai citiţi în istoria franceză, că Ludovic ar fi spus de fapt „Statele sunt Eu” încercând, de fapt, să sugereze o siluire a instituţiilor (spun la plural, căci erau mai multe parlamente, unicameralismul nu era nici atunci la modă, baş ca mai aveau şi parlamente regionale, de care noi nu vom avea o bună perioada de timp, pe motiv de frică de regionalizare).

Gândindu-mă retrospectiv la dorinţa violet inoculată votantului manelist (cineva zicea că 99% suntem manelişti) via diverse consumabile, articole de menaj, alimentare şi bilete de autobus, comparată cu ultimele sondaje prin care tot ei vor capul unui Moţoc, sunt foarte bulversat. Să înţeleg că dacă azi întrebăm pe purtătorii de ştampilă pe ruta masă prezidiu-loc de ştampilat de după o perdea-urnă-masă prezidiu despre propunerea preşedinţială legată de instituţia fundamentală a unei democraţii, rezultatul va fi fi acelaşi? Vae victis!

Tiberiu Socaciu