Solidaritatea sau mai bine zis, lipsa ei

Dintr-un un recent sondaj, am aflat ca populaţia iubitei noastre Patrii se radicalizează, sau, spus mai pe şleau, a devenit fascistoidă: 9 din 10 români ar fi de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. Evident, este un trend european de radicalizare, care repetă istoria anilor ‘30-’40. Chiar dacă nu ne place să recunoaştem, chiar şi Patria noastră a acceptat atunci trendul, fiind co-părtaşă la diversele grozăvii ale acelor ani: legile rasiale, rebeliunile, pogroamele (Bucuresti, Iaşi, Dorohoi), pregătirea deportărilor spre lagărul de exterminare de la Belzec, într-un ritm de 2000-3000 iudei pe zi. Şi cum mulţi nu prea ştiu sau nu vor să ştie, preferând scufundarea într-o ignoranţă pueril-puritană, am să reamintesc că minunăţiile s-au întâmplat în special din cauza soldatului Antonescu Ion, fost general al Armatei Române, fost mareşal al României. Adică din cauza Conducătorului acelor vremi, privit azi ca un erou de şleahta lui Tudor Corneliu şi Funar Ghorghe.

Vin vremuri grele şi Conducătorul de azi a ales cele mai grele decizii, pentru ca aşa a cerut Fondul, care, de fapt, nu le-a cerut. Îmi amintesc clar cum primministrul Băsescu Traian a anunţat din spatele stemei revopsite (vă mai amintiţi că acu ceva vreme stema cu pricina era pe un fundal violet, fiind neconstituţională?) deciziile pe care le va implementa primviceprimministrul Boc Emil, prin restrângerea unor drepturi constituţionale. Propun ca apelând la acelaşi articol constituţional, Parlamentul sa se autosuspende, obligaţiile legislative ale acestuia fiind preluate de Guvern (oricum obişnuit cu acest lucru, prin numărul mare de OUG-uri constituţionale şi neconstituţionale emise), folosind ca model autodizolvarea Reichstagului german, care a depus puterea legislativă în mâinile guvernului lui Dolfi, după incidentul cu incendierea clădirii pusă la cale, chipurile, de un comunist olandez.

Circula zilele astea pe internet un mic slideshow PPT, referitor la acele vremuri tulburi. Nu îl am la îindemână, aşa că citez aproximativ: “Când au venit după comunişti şi homosexuali, nu m-a interesat: eu nu sunt comunist. Când au venit dupa iudei, eu eram creştin. Apoi, au venit după pater-ii catolici: eu eram luteran. Acum, au venit după mine. Cine mă mai apără?”.  

Zilele astea are loc o suită  de greve. Evident, nu vor înmuia sufletele de piatră ale lui Traian, cel care stie matrapazlâcurile din vamă (probabil de la Vasile) şi nu sesizează Parchetul, nici lui Emil, care va fi unul din puţinii premieri care a fost şi suspendat şi nesuspendat, nici lui Adriean, şeful lui Syda, prezumtivul viitor soţ al Ebei, nici lui Ridzi, care nu se pricepe nici la computere şi nici la şmecherii cu scânduri şi formaţii pentru Ziua utecistului, nici lui Nuţi cu perdelele ei, nici lui Găvrilă, cel cu eRomâniile de 500 milioane (la prima strigare), exact cât trebuie pentru pensii anul ăsta, nici celorlalţi. Numai că, de ce să fim solidari cu ei? Nu mai bine spargem greva? Pe noi nu ne paşte nici un pericol, căci noi am pus câini să păzească turma, nu lupi! Dar dacă mâine vine, totuşi, rândul tău? Cine te va mai apăra?

Tiberiu Socaciu
Analist comentator