Socrate şi studentul

Am primit zilele trecute următorul text umoristic. Fiindcă nu a fost specificat autorul, mă văd pus în situaţia de a cita textul pentru o mică analogie, fără a respecta toate cutumele academice. Dacă nu mi se iartă aceasta scăpare, atunci vă rog să vă opriţi aici, altfel încep:

“În Grecia antică, Socrate (469-399), era foarte mult lăudat pentru înţelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus: "Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii  tăi?" "Stai o clipă," îi replică Socrate. "Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei." "Trei?" "Aşa este", a continuat Socrate. "Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei sa-mi spui este adevărat?" "Nu", spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el." "E-n regulă", zise Socrate. "Aşadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?" "Nu, dimpotrivă..." "Deci", a continuat Socrate, "vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?" Omul a dat din umeri, puţin stânjenit. Socrate a continuat. "Totuşi mai poţi trece testul, pentru că există a treia probă, filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?" "Nu, nu chiar..." "Ei bine," a conchis Socrate, "dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi  mai spui?" Omul era învins şi s-a ruşinat. Şi astfel Socrate nu a aflat niciodată că nevastă-sa îl inşela cu studentul respectiv.”

Ca să fiu sincer, nu am stat să verific în 3 surse dacă informaţia de mai sus e corectă. Nici măcar nu am verificat dacă anii de viaţă a lu’ nenea ăsta sunt cei specificaţi între paranteze. Cert este că viaţa face să aflăm unele lucruri mult prea târziu, căci unii, cei care ar vrea să ne spună unele lucruri se simt “învinşi şi ruşinaţi” aprioric, ca interlocutorul socrate-ian. Aşa aflam din timp că Syda trebuia să ajungă consilier economic, că cei 3 Cocoşi s-au întâlnit la un Blitz auriu, că borduristul joacă table pe coasta albăstruie cu cuscrul preşedinţial şi multe-multe altele. Chiar vreţi să înşir toate matrapazlâcurile efectuate în 2 decenii sub comunişti, convenţioţi, iaraşi comunişti, liberaloizi şi popularişti? Evident, la prima probă, a adevărului, nu putem spune că e adevărat sau nu. Prezumţia de nevinovăţie, deşi sunt indicii. Şi în aceste condiţii, să se spună ceva de rău, despre tătucii naţiei, deşi nu suntem convinşi de adevăr? Iar partea cu folos-ul, e clară: la ce-mi foloseşte mie, un plebeu, informaţia? Nu sunt mai fericit dacă nu ştiu?

Din păcate, nişte “găozari” şi nişte “ţigănci împuţite” îşi permit să ne povestească în mass-media despre cele 3 perdele de 75 mii euro sau despre şmecherelile de ziua utecistului cu 5 scânduri şi 2 boxe la alte 80 mii euro. Sau de cuştile de câine cu aer condiţionat şi vibromasaj + reflexoterapie din Logan-urile de 70 mii euro. Sau de bordurile supraetajate. Sau. Sau. Sau. Cred că ar trebui reintrodusă cenzura, ca aşa nu se mai poate. Nu se mai poate fura, am vrut să zic. Fura în linişte, ca să nu fiu prost înţeles.

Tiberiu Socaciu

Antisocratic, de data asta