Servus!

Născându-mă  ardelean, e imposibil sa nu fi învăţat cuvântul din titlu, undeva in lista primelor 20 cuvinte, evident după clasicele „mama” şi „tata”. De mic mi s-a inoculat că e cel mai OK salut pentru cei de vârsta mea +/- un eventual ecart, sau dacă mi se dădea voie, chiar şi către unchi mai tineri, care erau la stadiul de „Servus” atât cu mine cât şi cu părinţii mei, sau cu cei mai mici ca mine, daca le permiteam...

Crescând, am început să îmi pun probleme serioase, cu o complexitate de genul celor legate de „cine au fost teroriştii” sau „cine i-a chemat pe minieri”. Problemele mele erau de natură pur regională, căci nu înţelegeam de ce miticii zâmbeau cu subînţeles la „servus”-urile mele, deşi încercam a le comunica originea nobilă, latinească a salutului meu, la fel cu a multor ardelenisme (îmi vin în minte la repezeală „ai” şi „păcurar”), pentru a-i mai scoate din ignoranţa de care dădeau dovadă când catalogau cuvintele din dialect.

Între timp, am mai citit şi eu despre acest salut ca sa pot explica celor nedumeriţi de acest salut cât mai multe. Astfel, „Servus” este o formulă uzitată în limbile cehă („Servus”), slovenă („Serbus”), maghiară („Szervusz”), poloneză („Serwus”), germană („Servus”), română („Servus”), ucraineană („Сервус”) şi folosită cu precădere în fostele teritorii ale Imperiul Cezaro-Crăiesc sau pe numele lui oficial „Regatele şi Ţările reprezentate în Consiliul Imperial şi Ţările Sfintei Coroane Ungare a lui Ştefan” (în germană „Die im Reichsrat vertretenen Königreiche und Länder und die Länder der heiligen ungarischen Stephanskrone”). Adică cam în actualele ţări Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia, România (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş), Germania (Bavaria, Baden-Wurttemberg), Croaţia, Polonia, Slovenia, Ucraina (zona vestică). Evident, un studiu cu hărţile imperiale ne arată ca acest cuvânt a ieşit din graniţele Imperiului.

„Servus” înseamnă în latină „sclav”, „serv” (sau o oarecare formă de dependenţă feudală de această natură) şi este forma eliptică a unei construcţii de tipul „Sunt servul tău” sau „Sunt la ordinele tale”, atribuită în primă formă unor papi, dar paternitatea este încă discutabilă. Interesant este un alt cuvânt care înseamnă acelaşi lucru în limba veneţiană, „ciao”. „S-ciào vostro” (sau în italiană „schiavo vostro”) este o formă de salut încă folosită, ce poate fi regăsită în limbile lombarde, milaneze sau în dialectul ferrarez. Forma italienizată „ciao” a fost exportată cu succes în mai toate limbile lumii. Cam atât pentru azi. Servus!

Tiberiu Socaciu