Pamflet de potop sau Mic curs popular de asigurari

„De ce nu ţi-ai asigurat casa?” a intrebat un oarecare boss local, în timpul neo-potopului noah-ian (adică legat de Noah, numele evreiesc al lui Noe, căci era mai greu să fi zis „noe-ian”, nu?), boss ce era mai adulat înainte de potop decât Creatorul, datorită, probabil, celor 5 milioane de găleţi, pui, bancnote, kile de zahăr, fărina şi oloi, deţuri (adică decilitru) de Monopol (adică alcool slab şi ieftin, numele vine de pe vremea monopolurilor în fabricarea rachiurilor şi vodcilor) şi alte forme de cumpărare a iubirii electorale. Acuma că or fi fost 5 milioane sau numai 5, mai puţin contează, căci Pământul Făgăduinţei Carpato-Danubiano-Pontice acordat acu ceva milenii în urmă unui oarecare popor, puţin cam tâmp, dar drept, a fost deja inundată de celebra apă infestată cu hidrogen, ca să ne reamintim cu drag de imbecilitatea textelor unor aleşi nonuninominali de acum vreo două decenii.

Am lucrat cândva pentru un asigurător autohton pe o poziţie adecvată unuia care zicea că se are cu matematica şi cu calculatoarele, aşa că m-am documentat pe subiect: asigurarea este o chestiune de cultură economică. Din păcate, în ţara în care TeleEuroBingoShow-urile au succes în perioade de criză, în ţara în care Caritas-uri girate de idioţi politicieni de la unele partide naţionalistizatoare şi ziarişti utecişti, fraieresc (despre acest cuvânt voi dezvolta cândva un mic comentariu) sute de mii de inculţi economic care şi-au pierdut agoniseala de o viaţă, asigurările sunt încheiate în proporţie de 99% şi numai în regim de musai, că ţi se cere la Bancă în momentul în care te angajezi la un credit mai ameţitor. În toată lumea civilizată, firmele de asigurări sunt mai puternice decât orice alte instituţii financiare, doar într-o oarecare Republică Bananieră ele s-au dezvoltat în umbra băncilor, dar FĂRĂ a se implementa coerent, corect şi complet principiul bancassurance-ului (mariajul în servicii între două sau mai multe instituţii financiare, din care minim una bancară şi minim una asigurătoare)... Ţin minte că una din ipoteticele (poate realele) reclame de succes ar fi fost (este) „Noi am asigurat Titanicul!”.

Parcă presimţind că deturnarea de bani de la lucrările de amenajare hidrotehnică pe Siret şi Prut spre alte destinaţii electoralizante a tandemului fesenistic pesedisto-pedelist, de care abia acum am aflat, în ultimii 2 ani a fost destul de des reiterată ideea asigurării obligatorii a locuinţelor. Cum poll-ul de asigurare se cam codeşte după efectuarea calculelor actuariale (actuariatul este matematica asigurărilor) să înceapă munca de recoltare a celor 10 şi 20 euroi per cap de familie locuitoare în bordei, respectiv în casă, pe motiv de riscuri prea mari care ar duce la faliment orice asigurator, chiar dacă este el reasigurat (oare reasigurătorii sunt fericiţi cu astfel de asigurări pe care le reasigură?) sau chiar dacă se formează un consorţiu în regim de coasigurare (ca la centralele atomoelectrice). Prin urmare, presimţirea mea este că Statul, prin minunatul său executiv bicefal (prezident şi guvern), va începe să strângă asigurările împreună cu impozitele, ca pe vremea defunctului ADAS (de fapt, ADAS-ul a reînviat după vânzare sub forma unui Asirom, dar în curtea unui privat). Sau, poate, cel mai performant Guvern de la 1859 încoace va (re)înfiinţa ADAS-ul şi va începe recoltarea sumelor obligatorii de la cetăţeni. Poate nu ar fi o idee foarte rea, căci ar putea băga în buzunarele sparte cam 50-100 milioane de euro în fiecare an şi nu ar mai trebui să umble cu limba scoasă să facă rost de 10-15 miliarde pe an pentru salarii şi pensii...  

„De ce nu ţi-ai asigurat casa?” zise boss-ul unei naţii oarecare în vreme de potop. Poate că boss-ul văzând atâta apă şi-a amintit cu nostalgie cum naviga el cu arca lui Navrom, în care ar fi încăput lejer câte 2 bucăţi din toate animalele lumii, petrolierul „Biruinţa”, o mică arcă de 160 ktdw. Sau poate că şi-a amintit când era pe post de „asigurător” la Anvers, trimis fiind de Amiralitatea pentru operaţiuni externe... „Data viitoare, dacă nu eşti asigurat, să nu mai aştepţi ajutorul Guvernului!” ar fi spus boss-ul. Păi, dacă eşti asigurat pentru riscul de inundaţie, data viitoare plăteşte asigurătorul, nu Guvernul... Iar dacă nu eşti asigurat, data viitoare Guvernul nu te va mai ajută. Care e concluzia? Şi încă nu am abordat imposibilitatea de a asigura împotriva riscului de inundaţie a unei locuinţe construite din paiantă în albia majoră (adică lunca inundabilă) fără nici un fel de autorizaţie de construcţie şi certificat de urbanism bazat pe hărţile de risc actualizate. Cum, hărţile de risc sunt din 1955? Nu există PUG şi PUD? Nu are nimeni din zonă AC şi CU? În acest caz, înapoi în mezozoic, măi neasiguraţilor şi neasigurabililor!

Tiberiu Socaciu

fost asigurător şi actual comentator pamfletist