Noi suntem români? (III)

După căderea Constantinopolului, ortodoxizarea ruşilor şi naşterea statalităţii primelor Rusii (cu ajutorul varegilor vikingi), a treia Romă se dorea a fi la Moscova. Acest lucru era declarat de ruşi în mod constant, pe fundalul aspiraţiilor politice ruseşti şi pe fondul decăderii otomane (declinul Imperiului Otoman a început, în opinia mea, după eşecul asediului Vienei). Asta să fie Roma pe care o evocăm în numele naţiei şi a limbii?

Pe plaiurile noastre, după 1700 au început să se cristalizeze Biserica Catolică de rit grecesc (bizantin), numită azi Biserica Româna Unită cu Roma Greco-Catolică. Sediul mitropolitan al acestei biserici a devenit (dupa un mic periplu sibiano-făgărăşan, generat de cutuma catolică cu privire la sediile a două episcopii catolice) oraşul Blaj, rămas în conştiinţa greco-catolicilor ardeleni (majoritari până la Decretul 358 de din 1 decembrie 1948, vezi judeţele transilvane la http://romaniainterbelica.memoria.ro/index.html) ca Mica Romă sau Roma Greco-Catolică din Ardeal. Oare asta să fie Roma de care vorbeam?

După apariţia Reformei în Europa, Debreţin (Debrecen, Ungaria) a devenit un bastion al calvinismului reformat, păstrând peste ani renumele de Roma Calvină. Oare Roma reformată este Roma evocată?

Uff! La care din Rome vrea să ne ducă cu gândul denumirea găsită? Mândri ce suntem, ne împănoşăm că suntem singurii care ducem mai departe etnonimele de “roman” în numele limbii, naţiei, ţării, neverificând dacă nu cumva exista vreo “Romania” prin Italia...

Să revenim la romi/ţigani. Dat fiind ca etnonimul de “ţigan” poate avea o conotaţie nu foarte onorabilă (“atsiganos” însemna impur, murdar, de neatens; se pare că acesta era numele unei secte de ciudaţi cu care erau confundaţi sau asociaţi tiganii) şi dat fiind ca ei îşi spun limbii şi neamului lor “romanes”, s-a luat în perioada postdecembristă o decizie politică de a fi numiţi “romi”. Părerea mea este că denumirea de “rom” este relativ corectă (fiind preluat şi în alte limbi, cum ar fi “roma” în maghiară), dar nu trebuie să fie exclusivistă, lăsând la latitudinea cunoscătorilor folosirea alternativei de “ţigan” (o justificare poate fi citită pe blog-ul meu, in “Eu, robotul”, accesibil online la http://tiberiusocaciu.wordpress.com/2010/08/24/eu-robotul/).

Dar oare cum ne spun alţii nouă? Termenul consacrat pentru populaţiile romanizate este cel de “vlahi”. “Valahii” sau “vlahii” era numele generic dat de către alte popoare, populaţiilor romanizate. După începerea folosirii termenului de “român”, termenul a rămas să îi identifice doar pe vlahiii suddunăreni. Se pare ca suntem “rude” de etnonime cu velşii şi valonii... În Evul Mediu “Ţara Românească” era cunoscuta ca “Vala(c)hia”, încă de la întemeierea ei de catre cumanii din familia Basarabilor. “Walachen” în germană, “valaques” în franceză, “vlachs”, “wallachians” în engleză, “velascos” în spaniolă, “velaci”, “valacchi” în italiană, “volohi”, “vlohi” în rusă, poloneză, “vlasi” în sârbă, bulgară, “oláhok”, “vlahok” ăn maghiară, “vlahoi” în neogreacă, “iflaklar” în turcă este doar o listă luată de pe internet despre cum ne zic/ziceau alţii nouă. Oare noi suntem cumva “vlahi nord-dunareni” sau “români”? E greu de decis?

(va continua)

Tiberiu Socaciu
analist-comentator

Notă: Puteti citi opinii, puncte de vedere, comentarii, pamflete, analize şi sinteze pe blog-ul meu aflat la adresa http://tiberiusocaciu.wordpress.com.