Lecţia de evaziune

Deşi nu mi-a fost niciodată simpatic, chiar dacă am reuşit să mă intersectez cu el prin Bucureşti, baş ca să mai şi dau mâna cu el, asta pe vremea când era încă penelist, Cristi Bourică se pare că şi-a dat cu mucii-n nu-ştiu-unde, ca să îl citez pe un fost şef de-al lui, şi s-a facut de căcat în faţa camerelor de la o mogulărie, prin atacarea unei tinere văduve, căruia fostul consort, cică, i-ar fi cumpărat o tipografie pentru a-şi publica poezelele. Naiba ştie cum, dar aproape imediat a apărut în presă o şopârlă cu Bourică şi o firmă plină de datorii, pe care a plasat-o la nişte băieţi de bine, de prin Bagdad sau Damasc sau alte împrejurimi levantine, locuri minunate, dacă stai şi te gândeşti, de exemplu, la nopţile de coşmaruri ale unor baroni locali din deşert, altul, nu cel prin care ne va trece, messianic, Cârmaciul înţelept, tratate cu 1001 de nopţi, sau poate la destinaţiile posibile ale lui Omar, marele prieten al poporului pesedist, nu de mult ieşit de la puterea ce a splitat-o cu colegii fesenistici.

Cum, până acum consideraţiile sunt din gura presei şi a târgului (deh, vox populi şi mass-media nu mai pot fi aşa uşor încuiate), m-am gândit să dau o lecţie de evaziune mult mai elegantă potenţialilor ţepari, indiferent de cromatica lor politică. Lecţia este produsă de un amic de-al meu, care m-a rugat să nu îi divulg numele. Povestea începe cu ipoteza extrem de improbabilă, căci nu eşti ginere de ministru sau nu eşti producător de borduri supraetajabile sau de pavele bune de pavat localităţi neelectrificate, că ai o firma a ta, care e de succes şi care are un mic profit. Profit, care, conform cutumelor fiscale, trebuie împărţit cu cei care administrează puterea. Dacă te ia naiba să plateşti impozitul forfetar cumulat cu cel pe profit, iar apoi să extragi bănuţul sub forma unui scheletic dividend, începi să plângi şi să gândeşti ca mogulul Patriciu. Mult mai instructiv însă, este să creezi cheltuieli false pentru firma ta. Şi la acest capitol, sunt deja băieţi care te rezolvă în 10 zile cu o pierdere fiscală de se supără pensionarii pe tine, căci din cauza ta li se taie cei 15%: achiziţionezi un animal de rasă, pe bani grei (cal, câine et caetera), după care iţi înregistrezi mijlocul fix în contabilitate (ce, Pinalti, sau poate alt patron de echipă de fotbal, nu a înregistrat ca “mijloace fixe” fotbalişti când şi-a luat creditul bancar?), după care animalul moare, medicul îţi eliberează certificatul de deces, te ajută să transporţi hoitul la unul din cele 4 Protan-uri autorizate, să obţii actele de incinerare, iar în final să te scazi în gestiune, că doar ai “casat” animalul. Da, într-un fel e ca la casarea unei maşini, trebuie să aduci dovada că ai dus-o la un Remat…. Simplu, nu? Sper ca focul pe care l-am făcut acum, mai précis fumul de la acest foc, să fie vizibil şi la cei care au căderea de a controla multiplele şi nenumăratele (adică patru) locuri autorizate în care se pot distruge deşeurile de origine animală.

Când mă mai întalnesc cu amicul meu, am să îi dau o variantă îmbunătăţită a metodei lui: cumpărăm rame cu ouă de albine (la schimb cu rame fără ouă din stupii tăi). Să vină băieţii de la fisc să îmi numere ouăle (de albine) din fiecare stup! Sau, poate, cei de la recensământul care va să fie, dacă vor fi bani la anul, să îşp bage nasul în fiecare stup! Bzzzzzzzzzzzzzz!

Tiberiu Socaciu

Comentator