La tăţi ni-i greu

Nu ştiu cum se face, dar anul ăsta ca niciodată, năpasta m-a lovit de trei ori. Nu, nu e vorba de inundaţii, cutremure, caniculă, lăcuste (aici e vorba de insecte, nu de numiţii şi susţinuţii politic care cumpără frunze cu un milion de dolari europeni) sau alte calamităţi acoperite de cei douăzeci euroi pe care îi vom plăti fericiţi de acum încolo... Nu, e vorba de cele trei invitaţii la ospăţ, care m-au lovit în plin, dar nu cu pumnul în plex sau în figură, ca sa citez pe un celebru personaj negativ dintr-o telenovelă balcanică, care se dă în episoade zilnice la toate posturile de televiziune, indiferent de afilierea mogulistică a patronilor. Uff, tare aş vrea ca cineva să ţină nişte lecţii de dezmanelizare cu cei care scriu scenariile sau regizează ieşirile la rampă ale personajului negativ de care vorbeam, şi să le povestească pe scurt istoria cu Gingis-han, cu urmaşii lui din India, cu imperiul mogul ş.a.m.d., nu de alta, dar indienizarea unor mongoli nu are de a face cu sugerarea provenienţei ilicite a averilor televizionarilor care nu sunt în tabăra care trebuie...

Şi după cum ziceam, după lovitura dată de guvern, cu pumnul în portofel şi cont bancar, au urmat lovituri mai mici ale trei tineri perechi, pe care i-a pus Michiduţă să se ia chiar acum, în faţa Celui de Sus. Parcă erau vorbiţi toţi şase între ei... Aşa că. portofelul (de la francezul porte-feuille, adică locul unde ţii hârtii de valoare, cum ar fi biletele de bancă sau biletele la ordin emise de un solvabil) meu sângera din ce în ce mai tare, dar nu am ce face, treaba cu nunta e un fel de C.A.R.-eu, cum ar zice amicul meu D.D. Aşa că, am suportat cu stoicism (nu, nu e vorba de curentul filosofic, ci e vorba de cuvântul ce derivă din francezul stoïcisme, care înseamnă tărie, fermitate morală în încercările vieţii, după cum zice D.E.X.-ul; nu, nu e o capcană ca aia cu R.A.S.D.A.Q.-ul întinsă de nişte găozari unei deputate din Partidul Idioţilor din Mioriţia) efortul financiar la care am fost supus, gândindu-mă că Guvernul ăsta hiper-super-extra-mega-(in)competent, în goana impozitării pensiilor nesimţite ale nesimţilor de pensionari, a uitat să impoziteze veniturile (mirilor) din nunţi. Ia să trimiţă fiecare A.N.A.F. judeţean (sic!) câte un inspector la toate nunţile. Nici măcar nu trebuie să i se dea diurnă, că doar îl omenesc nuntaşii cu mâncat şi băut, iar la final, studiază cât s-a strâns, apoi îşi scoate frumos din geantă şi completează formularul de impunere “292. Formular de impunere a tinerilor căsătoriţi pentru veniturile obţinute din nunţi”, formular ce se încheie cu “Prezentul înscris reprezinta titlul de creanţă fiscală ce individualizează obligaţia de plată. Preşedintele ANAF, în nume propriu, în numele ANAF, al Ministerului de Finanţe, al Guvernului, al Preşedenţiei Republicii, al majorităţii parlamentare P.D.L. + U.D.M.R. + Minorităţi + U.N.P.R. urează tinerilor însurăţei Casă de Piatră!”

Ca să fiu sincer, gândul parşiv anterior mi-a fost generat de tonele de manele şi kitsch-uri muzicale cu care am fost bombardat. Aşa că, voi cita dintr-un refren care mi-a tocat nervii ”Că bogat îi greu / Şi sărac îi rău / Nici nu ştii cum e mai bine / Că la tăţi ni-i greu!”. Prin urmare, la tăţi ni-i greu. Măcar să scoatem ţara din budă prin impozitarea cu şaisprezece la sută a tuturor veniturilor, inclusiv a celor obţinute de tinerii miri la nunţi, dar şi a ajutoarelor de înmormântare, mai puţin ale celor care se sinucid din cauza crizei. Pardon, a re-ce-si-u-nii, căci criza nu va veni niciodată pe la noi, după cum dixit prezidentul nu demult.

Tiberiu Socaciu
La un pas de manelizare la ospăţurile din vara asta