4.3540 lei
3.2812 lei
184.1037 lei
COD GALBEN, ger persistent
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00
În puii lui...
Cum adică „În ai cui pui?” mă întreabă unii. Evident, în ai lui, ai premierului. Cum adică „Cum adică, în ai premierului?”, că nu e greu de priceput. Într-una din zilele trecute, premieraşul cel viteaz şi grabnic tăietor de pamblici de inaugurare a centurilor. Nu, nu alea de siguranţă de pe la F.M.I., alea sunt ale preşedintelui, deşi, cineva ar trebui să îl convingă pe dumnealui să îşi facă un mic autodafé („autodafé” reprezintă fie ceremonia în cursul căreia cei condamnaţi de Inchiziţie pentru erezie erau puşi să revină la credinţa părăsită, fie arderea pe rug a celor condamnaţi de Inchiziţie ca eretici, fie arderea cărţilor socotite eretice; cuvântul provine din portugheză „auto da fé”, respectiv latină „actus fidei”, însemnând act de credinţă) în faţa naţiei, căci alea nu au fost centuri de siguranţă, ci nişte hamuri de agăţat Bugetul din care s-au ospătat cu neruşinare unii şi alţii, cum ar fi nesimţiţii de pensionari. Sincer, eu stau cu sufletul strâns că centura proaspăt inaugurată pe care ar putea ieşi la produs, căci unii ne trimit să ne luăm job-uri suplimentare, Ana Lugojana (adică centura de ocolire a municipiului Lugoj, pentru cei care nu s-au prins de localitatea de domiciliu a Anei), pentru a scoate din căcat economia Patriei, sau pentru a scoate din groapa de potenţial măcar bugetul familiei Lugojan (formată din Ana bugetară disponibilizată, soţul ei cu salariul brut-net tăiat cu 25%, dar mai mare decât cei şasesute lei în mână, adică cam cincisute lei pe lângă mână, şi juniorul student la Politehnică, în Bucureşti), care nu se descurcă cu cei omiecincisute lei, arhisuficienţi în viziunea marmoristului Adriean Ministrul Minune, s-ar putea destrăma la două zile de la inaugurarea primministerială precum cea (centura) a oraşului Gherla (Armenopolis, pe numele lui latinesc).
Iacă trecutau cele două zile şi centura nu s-a rupt, deşi au călătorit la inaugurare un cosaş, un pilot de aeroplane, un Duster şi un pahar de plastic cu apă din recipientul „La Fântâna” pus pe capotă. Toate faine, dar cred că băieţii ăştia doi au cam călcat pedala de acceleraţie, iar pe strada asta ocolitoare nu prea sunt montate radare fixe şi nici un echipaj de miliţieni autohtoni nu a avut curajul să se autosesizeze, poate din lipsa cunoştinţelor de clasa a IV-a, care ar fi culminat cu împărţirea distanţei parcurse (imensa lungime a centurii) la durata de parcurgere a ei, o operaţie grea, căci ar fi însemnat o transformare a vitezei medii din kilometri pe minut în kilometri pe oră, operaţie mult prea grea pentru absolvenţii de Şcoală de subofiţeri şi/sau Şcoală de agenţi (naiba ştie de ce, dar la Cluj, unii mai hâtri au botezat şcoala în cauză ca „Şcoala Ajutătoare de Miliţie”). Până e tema caldă, nu pot rata şo să nu îmi amintesc de bancul cu mutarea accidentului de circulaţie în procesul verbal de constatare de pe strada Feodor Mihailovici Dostoievski din apropierea intersecţiei ei cu strada Pietroasă direct pe... strada Pietroasă. Deşi bancul e cu un accident din Cluj, el este foarte actual, dar şi periculos, dacă ai un nume greu de ortografiat, dacă te afli în judeţul de baştină a primului miliţian al Patriei şi mai vrei să şi râzi de analfabetismul lor (pentru documentare vezi „Doi tineri maghiari, bătuţi de poliţişti, după ce au râs fiindcă aceştia nu ştiau să le scrie numele”, online la http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Doi-tineri-maghiari-batuti-politisti_0_319768237.html). Poate că, lipsa de cunoştinţe elementare de fizică de clasa a VI-a a făcut să nu se poată calcula cantitatea de alcool ingurgitată de o anume persoană, atunci când aisbergul din pahar intră în tangaj arhimedic (fiind împins de jos în sus cu o forţă comparabilă cu cantitatea de venit dislocuit prin tăierile cu 25%) pe o mare de whiskey, la ieşirea dintr-un club triplucocoşesc. Chiar aşa, probele indirecte se vor lua în considerare numai când e vorba de un potenţial evazionist care are o mică şandrama în zona serviciilor ospitaliere sau şi în astfel de cazuri, ce ţin de legislaţia rutieră? Aha, m-am prins, miliţia din zona de proximitate a Banatului montan nu are de a face cu incidente rutieristice care se întâmplă în afara drumurilor publice (cum ar fi aeroportul din Caransebeş sau centura Lugojului).
„Unde-s miniştrii, în puii mei?” ar fi zis geniul care conduce destinele Patriei, ca administrator-şef (vezi „Boc, pe centură: Unde-s miniştrii, în puii mei?”, online la http://www.newz.ro/stire/110518/boc%2C-pe-centura%3A-unde-s-ministrii%2C-in-puii-mei%3F.html), căutându-şi dintr-o privire pe băieţii aceia care în şedinţele de guvern aprobă tot ce vrea el şi contrasemnează, dacă e cazul, deciziile lui. „Unde-s miniştrii, în puii mei?” ar fi, poate, numai un simplu exemplu prin care se poate întări vorba prezidenţială, cea legată de manelismul fiecăruia din noi. Doar fiecare din noi suntem, nu-i aşa?, în proporţie de 99% manelişti, căci nu vom strica bunătatea de statistică băsesciană... Dacă partea cu manelizarea guvernului nu şochează, nu putem să nu trecem în lista de lacune şcolare (poate din cauza stagiului militar la Trupele de Securitate, în timp ce leatul lui a intrat din prima la facultate) stâlcirea limbii. Iar dacă unii din ei greşesc o dată şi se leagă lumea de ei făcând eterne poante, ei intrând în folclorul umoristic al naţiei (Vanghelie: „almanahe”, „hotele”; E.B.A.: „succesuri”; Boc+Blaga: „permisuri”, „accesuri”; Nuţi: „aeropoarte”), premierul forţează mâna Academiei şi doreşte legiferarea „proiecturi”-ului ca plural al banalului „proiect”. Băi academicienilor, aţi înţeles ce aveţi de votat, sau vreţi şi voi o rectificare bugetară, căci aveţi nişte venituri aproape la fel de nesimţite ca ale altora! Sau poate vreţi să faceţi donaţii la Bugetul de Stat precum Romgaz, Electrica, Loteria şi alte chestiuni etatiste? Nu vă e de ajuns că a zis de cinci ori „proiecturi”?
Tiberiu Socaciu
pamfletar-comentator
Notă: Puteti citi opinii, puncte de vedere, comentarii, pamflete, analize şi sinteze pe blog-ul meu aflat la adresa http://tiberiusocaciu.wordpress.com.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, în acest an, investiţii prevazute de 25,7 milioane lei
Traseul CFR Suceava-Putna închis din motive de rentabilitate. Anul trecut linia a fost reabilitată!
Vorbesc două prietene:
- Fato, tu de ce nu te măriţi? Aştepţi prinţul cu merţan alb?
- Nu fată, eu nu sunt din aia, pentru mine nu...citeste tot bancul
LOTO 6/49
05
februarie
2012
februarie
2012
14
16
33
19
17
49
Report: 3.848.456 lei
NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
8113070
Report: 328.468 lei
LOTO 5/40
05
februarie
2012
februarie
2012
9
24
19
30
16
11
Report: 394.334 lei
SUPER NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
801733
Report: - lei
JOKER
05
februarie
2012
februarie
2012
8
30
9
26
17
13
Report: 3.872.820 lei
PLUS NOROC
05
februarie
2012
februarie
2012
114276
Report: 121.650 lei
Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?