COD GALBEN, ger persistent
avertizare
INTERVALUL: 08.02.2012, ora: 02:00 - 12.02.2012, ora: 10:00

Ief-ul, mon amour sau cum să râzi ţinându-te de burtă

L-am cunoscut pe un tânăr medic (Cristian Vârvaş) care era director tehnic la o firmă de internet. Omul chiar era bun, iar noi râdeam spunând că e cel mai bun specialist în telecomunicaţii în lumea medicală şi cel mai bun specialist în telecomunicaţii dintre doctori. Şi acum este director tehnic la nivel naţional al unui operator internet. Doctorii ăştia chiar sunt o figură, un alt prieten de-al meu (Rareş Poruţiu), absolvent de medicină fiind producător de electronică medicală (hard şi soft), iar un altul (Marius Măruşteri), farmacist, este unul din specialiştii recunoscuţi în Linux.

Recent aflu că specialişti în chiloţi-izmene ai armate române, au devenit brusc specialişti în tancuri care zboară prin nisipuri asiatice şi avioane care şăd molcom pe aeropoarte (© 2010 Nuţi Ploşcoianu) europeneşti din motive de nori vulcanici (© 2010 Milică Răchiţeleanu). Cum la tancuri nu mă bag, deşi am un amic care e ofiţer de tancuri, ajuns IT-ist la o unitate de paraşutişti (dar asta e o altă poveste, pe care o voi scrie cândva), şi cum mă pricep o ţâră la avioane, viaţa purtându-mi paşii spre o bază aeriană, devenind aviator pentru câţiva ani, lucrând printre cei de la Comunicaţii şi Informatică am cunoscut diverşi aviatori, unii din ei piloţi, alţii ingineri sau maiştri, voi prelua din poveştile savuroase pe care le-am aflat de la piloţii care au apucat sa zboare la exerciţii NATO mixte. Fără a vă împărtăşi secrete militare, vă pot spune ca pentru franţujii obişnuiţi cu Miraje-uri, trecerea la MiG 21 Lancer a fost un şoc de tipul celui care trece de la Dacia Lăstun la Dacia Duster, dar pentru şoferii de MiG-uri nu a fost nici un şoc trecerea la volanul unui F-16. Gândindu-mă că piloţii or fi cam mofturoşi, l-am întrebat pe un editor de revistă cu avioane (Top Gun), întâmplător inginer militar, cu un doctorat în aeronautică. Fără să clipească, mi-a zis că, dacă decizia ar fi în mâna lui, ar alege Grippen, dându-mi şi câteva argumente solide (tehnice şi logistice). Evident decizia nu a fost în mâna lui, căci nu era la intendenţă…

Student fiind (la Matematică în Cluj), am avut ocazia de a participa la un seminar de Geometrie ţinut de un tânăr cadru didactic. Care, oltean fiind, pronunţa ‘F’-ul cam în genul ’ief’, ceea ce m-a amuzat teribil. Nu mi-aş fi amintit de dumnealui, dacă nu la fel m-ar fi amuzat distracţia guvernanţilor, cărora le-au trebuit vreo 4 ani să se decidă ce vor face cu apărarea aeriană a NATO, adică să găsească un CI-st (adică chiloţi-izmene) care să decidă că vor IEF-uri, de ălea şaisprezece. Dar cum e o decizie de securitate naţională, deşi au decis în Guvern, au decis şi în CSAT, totuşi le-ar place ca decizia să se ia în Parlament. Numai că parlamentarii nu au în job description-ul lor adoptarea de decizii, ci adoptarea de legi, eventual suspendări de preşedinţi sau chiar demiteri de guverne.

Domnule Guvern, domnule CSAT, poate ar fi interesant ca pe viitor expertiza militară în zona aero să o cereţi unor piloţi de vânătoare sau unor ingineri de avioane, nu de la nişte generali de armată (patru stele), care ne explică chestiuni tehnice în şedinţe la care participă specialişti în constituţionalistică şi specialiste în republici norvegiene. Noroc că, la două zile, un analist economic (îl tot vedeţi dându-şi cu părerea pe la mogulăriile TV), fost pilot de vânătoare pe F-16, ne-a explicat de ce nu pot zbura avioanele în norii de cenuşă vulcanică. Uf, încă un cel mai bun ceva între alţii. Acum, un pilot între analişti. Peste câteva zile, după ce trece de asumare, vom avea şi cel mai bun cosaş între premierii supravieţuitori ai unei moţiuni. Nu-i aşa că e de râs?

Tiberiu Socaciu
Analist comentator

11:12
luni, 07 iunie 2010

Taguri

Autor
Tiberiu Socaciu
Atenţionare de cod portocaliu

06:18 vineri 03 februarie 2012

Cu rovigneta la căruţă (II)

09:23 vineri 06 ianuarie 2012

Cu rovigneta la căruţă (I)

10:00 miercuri 04 ianuarie 2012

Mudromu I plemenitomu

09:49 luni 02 ianuarie 2012

Eu, robotul

09:29 joi 29 decembrie 2011

De ce ne-au părăsit teutonii?

08:38 marti 27 decembrie 2011

nume: *
e-mail: *
comentariu: *

Număr de caractere rămase:

Anunţă-mă pe e-mail când apare un comentariu nou.

Credeți că înlocuirea guvernului Boc va liniști protestele din țară?