Habemus PCR!

Habemus papam şi fumul cel alb indicau prostimii că conclavul strâns în Cetatea Vatican l-a ales pe episcopul Romei, până deunăzi, unul din cei cinci patriarhi apostolici ai creştinătăţii (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim), titlu la care papalitatea a renunţat de curând (în 2009), considerând că e arhisuficient cel de papă a lumii catolice, lume ce conţine pe lângă ritul latin (Biserica Romano-Catolică), numeroase rituri răsăritene, din care, pentru noi sunt mai cunoscute cel bizantin (Biserica Greco-Catolică, cu sediul mitropolitan la Blaj) şi cel armenesc (Biserica Armeano-Catolică, cu sediul episcopal la Gherla).

Pe 5 iulie 1915, la Bucureşti, avea loc a doua Conferinţă Socialistă Interbalcanică, cu o prezenţă a socialiştilor din România, Bulgaria şi Grecia pe teme defensive (război şi pace). La aproape 95 ani de la acest eveniment, pe 3 iulie 2010, socialiştii încă neabsorbiţi de PDSR/PSD grupaţi în Partidul Alianţa Socialistă (PAS), au decis înfiinţarea prin redenumire a Partidului Comunist din România (PCR). Astfel, cu cincisutetreizecişipatru voturi “pentru“ şi două voturi “abţinere“, congresul al ţâşpelea al PAS a devenit primul congres al PCR. Probabil că, idioţenia este o boală grea, incurabilă. Dacă acceptăm social-democraţia, căci e o ideologie care încearcă să joace cinstit, democratic, în regulile bicameralismului parlamentar sau chiar a republicanismului parlamentar/monarhiei constitu’ionale din majoritatea Europei, mai puţin din România, unde idioţii din mezozoic fraieriţi cu obiecte de menaj au decis unicameralitate şi decimare parlamentară (decimarea era o pedeapsă aplicată legiunilor rebele sau laşe pe câmpul de bătălie, în urma decimării, tot al zecelea legionar îşi pierdea capul şi, cu un drum, potenţiala pensie nesimţită de la finalul carierei), dacă acceptăm socialismul, la limită, cât timp nu există pericolul atacului la structura societăţii, deşi acesta e latent în socialism, precum în popularism, este destul de greu să acceptăm comunismul cu tot ce înseamnă el în trecerea de la naţionalizări, la S.S.M.D. (pentru cei mai tineri, e vorba de societatea socialistă multilateral dezvoltată) spre share-uirea tuturor resurselor şi folosirea lor în comun (ca pe internet!). Poate o vizită prin blocurile armatelor sovietice din Europa de Răsărit sau prin cartierele postbelice din Moscova, unde cuhnia şi buda sunt comune, vă vor dumiri că, la un moment dat, şi femeile, ca unul din tipurile resurse, vor fi puse în comun în societatea bazată pe comunism!

Cutuma spune că cardinalul ce este ales trebuie să facă o mică echilibristică pe o scândură aflată la o oarecare înălţime, pentru ca cardinalii curioşi să se uite pe sub straiele noualesului papă dacă acesta nu e cumva o papesă, ce nu are podoabele bărbăteşti la locul lor, şi astfel să repete istoria, când în 855 se pare că o femeie rămasă în istorie sub numele de “papesa Ioana“ ajunge pe tronul pontifical. Unii spun că verificarea sexului se făcea de un vicar papal care punea mâna pe dedesubtul unui scaun cu gaură, după care ar fi trebuit să zică “Habet duos testiculos et bene pedentes“ (în latină “avem două testicule şi ele sunt bine prinse“). Sunt curios dacă noul PCR sau noii lideri ai acestui partid au facut testul scândurii să vedem dacă deţin încă bărbăţia (carnetele cele roşii de la defunctul partid omonim), desfiinţat cu greutate printr-un “decret-lege” emis de FSN şi semnat de tovarăşul Iliescu Ion. Oare pentru PCR a verificat cineva, şi aici mă refer la cei douăsutecincizecişişase invitaţi din China, Cuba, Vietnam, Coreea, Venezuela şi alte bastioane ale marxismului oficial la congresul de constituire, dacă PCR “Habet duos testiculos et bene pedentes“?

Tiberiu Socaciu
Analist-comentator