Calitatea criticii şi calitatea celor care critică

Acum optsutetreizecişişapte ani, pe 9 august 1173 , arhitectul şi sculptorul Bonanno din Pisa (unii zic că era şi pictor, tot ce e posibil, dat fiind că universalismul era posibil şi pe atunci, nu numai acum, când conducătorii unei anume naţii se pricep la toate: coasă, navigat, constituţionalistică, anticrizistică, economie, furat etc) începe construirea unui turn, rămas în istorie sub numele de Turnul din Pisa (în italiană La torre di Pisa). Presupun ca aţi auzit cu toţii de Turnul înclinat din Pisa (în italiană La torre pendente di Pisa), situat lângă catedrala (vă mai amintiţi cum e cu catedrala şi cu catedra? Cred că e vorba de Arhidioceza Pisei, în latină Archidioecesis Pisanus) din Pisa, una din cele mai vechi clădiri din Piaţa Catedralei (în italiană Piazza del Duomo) din Pisa.

Citeam deunăzi un articol scris de o persoană nu prea simpatică mie. Ce-i drept, acum, după vreo douăzeci de ani, e un mieluşel, din punct de vedere politic, cum s-ar zice, deşi înţeleg că are sânge de taur, după vârsta nevestei relative recent trase (soacră-sa actuală e mai tânără decât fosta nevastă…). Oricum ar fi, din punct de vedere al culturii acumulate, nici nu se compară cu unii din aleşii noştri/voştri şi numiţii de către aleşii noştri/voştri … Şi cum ziceam, îl citesc pe respectivul prieten al prietenului meu, D.D., şi aflu cum că Socrate, acu vreo douămii şi ceva de ani ar fi zis că calitatea criticii este direct proporţională cu calitatea criticilor.

Şi cum Bonanno turna betonul pentru fundaţie prin mecanisme destul de rudimentare, iaca că construcţia Turnului pisan a durat osutăşaptezecişişapte ani; dar probabil că eforturile republicanilor din Pisa au meritat: cei cincizecişicinci metri şi optzecişisase centimetri înălţime ai turnului au rămas în istorie ca o mărturisire a schimbării peste veacuri. De ce să stai drept şi să judeci strâmb, când poţi sta strâmb şi să judeci drept…

Înţelegem că preşedintele republicii (din latină res publica, adică lucruri publice) s-a legat de sufletul unor critici din partidul pe care îl dirijează din umbră, mai ceva de cum dirija neutru în stil ce nu cadra cu neutralitatea confederaţiei helvete, un oarecare alt preşedinte de republică. Se pare că calitatea criticilor nu i-a prea plăcut, căci pe lîngă ideile brusseleze ale partidei de schismatici, a mai trebuit să apară un matematician-dramaturg care să-l critice pe criticul profesorilor ce lucrează câte şaisprezece ore pe zi, într-un mod stahanovist (de la Alexei Grigorievici Stahanov, erou al muncii socialiste din Sovietele Unite, care acum şaptezecişicinci ani, pe 30-31 august 1935 a realizat şapte norme, adică osutădouă tone de cărbune extras). Poate ar fi bine ca rectitudinea prezidenţială să se aplece cu vreo câteva grade (de ălea ce se transformă uşor în radiani, nu de ălealalte, în care plutesc cuburile de gheaţă) şi să judece mai drept. Măcar pe profesori, dacă nu şi pe tinichigii, chelneri, găozari şi alţii.

Tiberiu Socaciu

Critic de o calitate indoielnica

Notă:  Puteti citi opinii, puncte de vedere, comentarii, pamflete, analize si sinteze pe blog-ul meu aflat la adresa http://tiberiusocaciu.wordpress.com