Ad substititio

Pe finalul unui cântec băgat la mai toate nunţile ardeleneşti (inclusiv la cea de sâmbătă, unde am fost nuntaş), alături de celebra "Puşca şi cureaua lată", este un altul, care se gată cam aşa: "Iepurele-i bun de zamă / Iepuroaica-i de friptură / Mândra-i de ţucat în gură!", adică un fel de "fiece lucru la locul lui". Mie mi se pare în regulă acest principiu, numai că, viaţa ne joacă feste şi unele lucruri nu sunt folosite pentru ceea ce au fost făcute, cel puţin, nu în mod exclusiv. Adică, fara substituţii. Şi îmi voi stoarce neuronul singuratic pentru câteva exemple, pentru a face comentariul mai instructiv.

Corneliu Zelea Codreanu, după incidentele studenţeşti de la Iaşi, a fost întemniţat la Focşani, unde i se pregătea procesul. Cum nu exista o sală mai acătării prin zonă, sală care sa poata absorbi un potenţial public numeros, dat fiind conotaţiile procesului (vă mai amintiţi cu siguranţă de procesul lui Adolf Hitler şi general Erich Ludendorff în urma eşuării Puciului de la berărie), s-a apelat la Comenduirea Garnizoanei spre a oferi sala Cercului Militar. Intuind potenţialele implicaţii politice, comandamentul garnizoanei declină însă solicitarea, argumentând cu a) utilizarea spaţiului solicitat şi ca popotă, activitate ce se suprapune parţial cu potenţialul proces, şi b) dimensiunea limitată a spaţiului. Aşa că, procesul a fost planificat a avea loc în sala Teatrului Naţional din Focşani. Probabil la presiunea evreimii din zona de sud a Moldovei, care a început să se mobilizeze pentru a participa la proces, procesul a fost strămutat la Turnu Severin (azi Drobeta Turnu Severin), unde a fost mai uşoară achitarea Căpitanului, în lipsa unei opoziţii locale la ideile antisemite promovate de acesta. Deci sălile de spectacol nu sunt folosite exclusiv în scopuri plăcute Thaliei (Zeiţa Teatrului, una din cele trei Graţii). Multe din şedintele de partid din istoria contemporană postdecembristă s-au organizat în astfel de săli, iar unele nu au mai avut loc, generând mici spectacole cu vadimi spumegând virulent pe treptele de la intrarea în Lăcaşul de Cultură. Deci, aşa e cu substituţia...

Îmi spunea cineva despre un cunoscut, fost ofiţer de infanterie, cum că "predă la Universitate". Cum mie îmi venea destul de greu sa înteleg cum se poate echivala o Şcoală de Ofiţeri de Infanterie cu un doctorat, mi-am expus oarecum îndoiala, sugerând interlocutorului delirul. Acesta însă se jură că îl văzuse într-o seară ieşind dintr-o clădire a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, cu o geantă neagră de piele în mână, având o morgă (din franţuzescul "morgue") de tip profesoral, îndreptându-se spre autovehiculul său din parcarea Şcolii. Misterul s-a spart foarte curând: respectivul lucra ca lector pentru cursuri de iniţiere în meseria de paznic (probabil preda lecţii ca pe vremea când învăţa pifanii să se bată cu inamicul, atunci când li se termină gloanţele), iar cursurile trebuiau ţinute undeva, într-un spaţiu. Şi cum unul din cele mai ieftine spaţii închiriabile la vremea aceea era cel al Universităţii, cursurile se ţineau acolo. Deci, Lăcaşul de Educaţie poate avea şi alte scopuri. Deci, aşa e cu substituţia...

Probabil că unul din oraşele cu cele mai multe gări raportate la populaţia domiciliată legal în intravilan este Suceava. Puţină lume ştie istoria celor 3 gări, dar nu se face ca eu, un venetic şi un străin, să spun povestea acestor gări. Totuşi, trebuie să amintesc că Gara Burdujeni a fost construită pe la 1860 de austrieci (o celebră firma din Stursberg) după modelul gării din Freiburg, ca punct terminal pentru tronsonul feroviar Suceava-Roman si ca gară de graniţă cu Austria, având corespondentul în Gara Iţcani. Încă de la început, în clădirea gării funcţiona un orfelinat, pe lângă clasicele servicii adiacente unei gări de graniţă (poştă, vamă, servicii feroviare adiacente etc), iar până în 1960, sala centrală a gării a fost folosită ca sală de festivităţi a oraşului, devenind "Gesellschaftstanz in einen Bahnhof" (sala de dans într-o gară, în germană). Deci, aşa e cu substituţia...

Acum ceva vreme, un părinte de copil de gimnaziu începe să mi se plângă legat de sistemele de două ecuaţii liniare cu două necunoscute cu care se învredniceşte el şi consoarta în ajutarea odraslei gimnaziale. Şi cum începe să îmi povestească de metodele de rezolvare, pe chipul meu apar primele semne de mirare. Cum diploma mea de matematician nu are nici o legătură cu ce am învăţat la matematici în perioada gimnazială, îl las pe respectivul să îşi etaleze abilităţile, expunându-mi metodele. Sincer, metoda reducerii şi cea a substituţiei mi se păreau identice, la nivelul percepţiei mele. Deci, aşa e cu substituţia...

Guvernul nostru are necazuri mari. Probabil au furat mai mult decât trebuia, iar acum trebuie să taie nişte miliarde din buget. Şi cum Curtea Constituţională le-a dat peste bot, acum trebuie să substituie suma care nu poate fi tăiata de la pensionari. Cu ce? Cu o mărire a cotei TVA. Deci, aşa e cu substituţia...

Tiberiu Socaciu
substituent al lui Tiberiu Socaciu