Vârsta anilor ceva mai mulţi

Cum este să fii bătrân? Simplu şi uşor. De aflat nu şi de suportat.

Înainte de 89 cineva spunea că cercul vicios s-a transformat în linie dreaptă: navetă - slujbă - casă. Acum slujbă au mai puţini, dacă nu au slujbă nu au motiv de navetă iar despre casă … ce să mai vorbim? Nu-i nimic, există telecomanda, berea şi tot felul de „ajutoare” cu care statul susţine cetăţenii cu probleme (şi cu drept de vot), chiar şi pe cei care au problema principală lipsa de interes, mai ales că toate sunt în voia bunului Dumnezeu şi dacă eşti convins că totul este scris dinainte nu are rost să cauţi. Aşa că zilele trec şi nopţile trec şi vine bătrâneţea care nefiind  pudică te lasă să o contempli şi să-i afli toate tainele. E drept că după dânsa vine moartea (nu neapărat după dar aşa se speră) dar dacă nu te stresezi prea mult aceasta vine mai târziu. Spuneam cândva că trăim în vremi în care doar moartea are cinstea nepătată, mai nou, cu atâţia draci în jurul ei mă tem că nici ea nu mai are inocenţa neştirbită. Nu cred , totuşi, că bătrâneţea nu este altceva decât începutul sfârşitului.

Nu cred că toţi bătrânii sunt doar nişte indivizi care nu au altă treaba decât să se pregătească pentru a trece „dincolo”. Se lega ideea de bătrâneţe cu cea de înţelepciune atunci când singura acumulare intelectuală era cea de pe urma experienţei proprii. Acele timpuri au trecut şi şcolirea (cu profesori din afara celor care au obţinut note între 1 şi 5 la recentul examen de titularizare) poate inversa raportul. Viaţa a fost cinstită, dacă nu a fixat o vârstă minimă sub care nu se poate muri, nu a fixat nici una peste care nu se poate învăţa. Cine vrea să fie tânăr învaţă, cine nu, poate fi un fericit şi lipsit de griji majore moşneag la o vârstă destul de tânără ca număr de ani.

În „Portocala mecanică” Anthony Burgess ameninţa în 1962 cu o lume alienată, cu o fragilitate suspectă a diferenţelor dintre bine şi rău, în care ostilitatea faţă de bătrâni atinge limita inumanului, cel slab este lovit tocmai pentru că este slab şi nu se poate apăra, nu produce riscuri pentru agresorul pe care imaturitatea îl face să fie convins că i se cuvine totul. Să fie acesta viitorul? Sau unul dintre ele? Credeam că nu dar văzând tevatura iscată de modificările legislative care ar fi dat unele drepturi pensionarilor mă tem că ceva există. Forumişti de toate felurile au dat dovadă de ură, un fel de ură amestecată cu invidie deşi nu este nevoie de cine ştie ce IQ pentru a înţelege că din moment ce nu toţi oamenii s-au angajat în acelaşi timp, nu se pot pensiona simultan. Trebuie muncit un număr de ani şi gata. Iată că s-au găsit persoane care au speculat carenţele de informare ale bătrânilor şi nu au ezitat să-i lase pe drumuri, să le sustragă agoniseala de o viaţă sau banii de înmormântare.

Au fost manipulaţi în campaniile electorale, să ne amintim prafurile de dat în ochi cu care s-a lucrat la primele alegeri, că Ion Raţiu a venit să ia pământul oamenilor de la ţară sau că Radu Câmpeanu a fost proprietar de bordel în străinătate. Omul nostru a crezut şi numai bine n-a făcut. Vina este a celor care au minţit numai că minciuna nu mai este ceva demn de dispreţ ci, pare-se, din contra, dovadă de şmecherie, asta da calitate care propulsează. Gospodinele bucureştene erau tare pornite împotriva Pieţei Universităţii, erau puse în temă prin acele canale de transmitere a informaţiei caracteristice lor. Cu efectul dorit s-au folosit metode de prostire în faţă care au condus la atitudinea necesară aducerii minerilor comparabilă cu cea care s-a afişat la venirea armatei eliberatoare după 23 August. Prezentul este greu de înţeles pentru cei trecuţi de o anumită vârstă, viitorul şi mai greu, credinţa devenită activitate cu scop lucrativ nu mai foloseşte prea mult, poate doar la realizarea investiţiilor cu efect benefic în lumea de apoi.

Oare chiar nu vrea nimeni sa accepte că este necesar să se renunţe la taberizare, la talibanizare în jurul unor idei care sună suportabil dau sunt pline de veninul răutăţii şi nesimţirii, că între generaţii nu există motiv de conflict, că oamenii de nimic nu au vârstă şi se află peste tot, că în cu totul altă parte trebuie privit cu mânie, nu cu una proletară că aceea nu a dat rezultate.