Să ne minţim bine

Mai bine spus o formă de minciună anume, care în momentul în care prinde contur este evidentă ca atare peste vectorul său intelectual, provocatoare de satisfacţia plină de sadism (în cel mai modern înţeles al cuvântului) pentru că îşi cunoaşte eficienţa manipulatoare şi se mai ştie şi scutită de consecinţe. Şi este bine. Pentru cine? Probabil pentru cotoii poziţionaţi pe capacul tomberonului şi care miaună fericiţi de pe urma avantajelor pe care li le aduce clipa prezentă.

„Cueillez des aujourd`hui les roses de la vie” spunea Pierre de Ronsard. Ehe! Erau flori, erau petale, nu spasme electorale. Riscul mincinoşilor de a nu fi crezuţi nici atunci când spun adevărul era pe timpul lui Aristotel, azi lucrurile stau cu totul altfel. Şi tot cam pe atunci spunea Diogene că sărăcia vine spontan în ajutorul filozofiei, ba considera sărăcia o virtute învăţată de la sine. Dacă ar mai fi aşa, înseamnă că trebuie mulţumit din inimă partidelor că au creat în spaţiul carpato-danubiano-pontic condiţii pentru înflorirea nobilei ştiinţe. Şi mulţi ne vor invidia, nu fără motiv, odată la câţiva ani trăim bine, numai că, din cauza avalanşei de filozofie de pe mintea noastră, nu apreciem corect ideea de bine. Vom învăţa.

Ţopăind din criză`n criză dând cu capul de pereţi, vom uita de rău de bine şi vom deveni mai drepţi. Da` drepţi de tot, aşa … spre ţepeni şi cu zâmbetul îngheţat (chiar, vine iarna). Până atunci, iată a trecut data de 9.9.9. şi nu s-a întâmplat nimic, degeaba tot felul de cititori în stele citesc de îngheţă apele. Ca dovadă că sărăcia românilor nu a generat prea multe este şi faptul că astfel (şi altfel) de persoane încă mai au credibilitate şi pot produce panică liniştiţi. Oare tot Constantin Dobrogeanu-Gherea se numeşte strada din Botoşani pe care se află penitenciarul? Zicea teza 86 (din cele 95 afişate de Martin Luther în 1517): „De ce papa, a cărui bogăţie este mai mare decât bogăţiile celor mai înstăriţi oameni, nu construieşte măcar această biserică a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o construiască cu banii săracilor credincioşi?” Şi tot în amintitele teze se punea problema comerţului cu indulgenţe. Iertare cu titlu oneros. Oare cât de mari or fi păcatele bugetului de a fost nevoie să mai suplimenteze la lucrări şi cruci sfinţite cu aur de 24 Karate încă trei miliarde de lei vechi? Păi dacă este aşa de păcătos, de ce ne mai mirăm că nu ajunge? Bugetari din toată patria umiliţi-vă, că a ajuns să miroase ţara a tămâie şi a gaze de eşapament scump (în euro).

Şi hotărăsc motanii de pe tomberoane: cine nu este gunoi, este împotriva noastră!