Oameni mici pe scaune mari

Pentru a fi măreţ, un om nu trebuie să fie mare, adică înalt. Personalităţi importante ale din istoria omenirii au dovedit aceasta. Adolf Hitler, Napoleon Bonaparte, păi şi Ştefan cel Mare era mic de statură. Dar dacă cineva primeşte o funcţie care îi depăşeşte capacitatea de realizare a sarcinilor care derivă din aceasta (… aşa ca să evităm folosirea cuvântului „incompetenţă”), rezultatele vor fi (şi iată că sunt) dezastruoase.
  

Cred că dacă cineva s-ar fi angajat să culeagă pepeni, să zicem undeva în sud şi la un moment dat s-ar fi supărat părăsind lucrul, la sfârşitul perioadei din contract, nu ar fi fost plătit, ba mai mult, firesc de altfel, i s-ar fi cerut să plătească contravaloarea cheltuielilor pe care le-a produs, cazare, masă, etc. Nu era la fel de normal să se procedeze  şi la plecarea din guvernul „2 în 1”? „La plăcinte înainte, la război înapoi” era pe timpul lui Ion Creangă şi nici atunci nu era ceva de laudă.

Sunt vremuri grele pentru toată lumea, ţări în care chiar s-a gândit şi chiar s-a muncit la toate nivelurile au probleme, numai că la noi nu apare nici cea mai mică formă a celebrei luminiţe de la capătul tunelului. „Ca un pumnal ce sfâşie o piele / un avion alunecă pe cer” spunea Eugen Jebeleanu în „Noaptea soarelui”, cam tot aşa trece criza, sic tranzit … criza prin lume. Numai că a noastră parcă-i mai dătătoare de disperare, mai producătoare de mişcări de stradă, de lideri de sindicat cărora nu le cunoaştem averile şi căile de sporire ale acestora, de promisiuni deşarte şi de atât de utilizata arătare cu degetul a pensionarilor. Sunt mulţi pensionari? Ce ar fi mai corect? Eutanasierea lor sau recuperarea prejudiciului de la cei care au umplut lumea (sic !) de pensionari apţi de muncă dar fără dram de simpatie pentru ea. Nu sunt locuri de muncă la „Cooperativa Munca în Zadar”, nu mai este de actualitate principiul „Timpul trece, leafa merge”, totuşi de lucru ar fi. Căutând muncitori pentru prăşit o suprafaţă de teren, pentru cosit o fâneaţă, ceva săpături, vom vedea pretenţii care ar face activitatea respectivă nerentabilă şi o scârbă faţă de muncă comparabilă cu cea a fostului preşedinte Constantinescu atunci când vedea corupţia.

Dacă o vedea aşa de bine cu ochiul liber înseamnă că nu era prea departe dar asta-i altă treabă. Toţi ne-am confruntat, ne confruntăm şi din păcate încă ne vom confrunta (mult şi bine)  cu şpaga ca faţa văzută a însuşirii foloaselor necuvenite din Codul Penal şi te cam apucă nedumerirea văzând solicitări de mărire de salariu la categorii campioane în domeniu.
  

Au reuşit femeile să fie egale cu bărbaţii în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, asta da realizare a mişcărilor feministe. Şi Lilith a dorit emanciparea şi n-a ajuns bine, ba a mai şi fost înlocuită cu ispitibila şi ispititoarea Eva.

Dacă s-ar analiza ligile emise in ultimele două decenii, ce utilitate au avut, care le-a fost durata de viaţă, pe de altă parte, cât s-a lucrat la ele, cât s-a cheltuit şi să se stabilească cele care au întrunit condiţiile de a fi considerate rebuturi, recuperând şi de această data prejudiciul, ce ar fi? Ştiind că vor avea de dat „samă”, s-ar mai înghesui oamenii mici pe scaune mari? Că populaţia se îndreaptă, cu sau fără tărăboi, spre Hades, Raiul fiind concesionat de cuvioşiile lor, este prea scump.

Ioan Mugurel Sasu