Nişte viruşi mici şi răi

 A fi sau a nu fi vaccinat. Iată dilema (mă rog, una dintre ele)  cetăţeanului român din zilele noastre. Alături de ciumă, holeră, tifos exantematic, TBC, foame, sărăcie şi gripă aviară, a mai apărut, în panoplia răului, o vajnică armă de distrugere: gripa porcină.

Simptomele sunt atât de asemănătoare cu cele ale gripei obişnuite încât este greu să le deosebeşti. Poate medicii ştiu mai mult, chiar şi cei care nu recomandă vaccinarea, mai ales a copiilor, cu o substanţă, aş spune soluţie dar o soluţie care nu constituie neapărat o soluţie, care conţine cam mult mercur. Se vede treaba că persoanele respective vor să diminueze afacerea acelor doamne, brunete şi îmbrăcate în culori stridente (fără a fi adepte ale mişcării Hippies), care, printre multele calităţi posedate, au şi darul de a scoate „argintul viu” din om. Presupun că porcii au schimbat placa, dacă până mai ieri se insultau reciproc: „Bă, te-ai îmbătat ca un om !”, acum, văzându-se mai palizi vor concluziona: „gripă umană”. Cum or fi croncănit unele păsări pe vremea gripei aviare nu ştim. Poate zâmbeau numai, cu superioritate, în rândurile lor asemenea boli nu au succes. Nici „succesuri”, acestea pavează drumul spre Parlamentul European şi … cam atât.

Oare nu ar fi cazul să se analizeze în mod foarte serios justeţea cheltuielilor din banul public? Preţul măştilor, asemănătoare celor purtate de defunctul Michael Jackson (la o anumită vârsta, că pe vremea când juca rolul sperietoarei de ciori în filmul The Wiz nu era necesar) dar de culori mai deschise, măsura în care acestea ar putea avea efectul dorit, simptomatologia şi frecvenţa manifestărilor respective în această perioadă a anului, la urma urmei dacă diferenţa dintre beneficii şi cheltuieli are valoare mai mare decât zero sau nu (sau dimpotrivă). Ar fi interesant de ştiut dacă portul măştii poate contracara urmările umblatului cu mijlocul descoperit de către tinerele eleve ale şcolilor închise temporar; mici vacanţe care apar ca găurile în şvaiţerul şi aşa fleşcăit al domeniului în cauză. Sau poate ar fi de dorit asemenea sincope în frecventarea aşezământului cu pricina, care, demonstrând că este mai greu de pierdut timpul acasă decât la şcoală, ar putea modifica unghiul de vedere. Cum o fi arătând o discotecă cu prezenţii mascaţi? Mai rămâne de demonstrat ruşinea viruşilor de a ataca masele de pelerini.

Şi dacă, totuşi, este aşa cum se spune, atunci trebuie să ne retragem, să ardem hambarele (goale), să otrăvim fântânile (în multe locuri secate din cauza secetei) şi scumpind ţigările să fugim în munţi. În munţi nu în păduri, acestea din simpatie pentru anumite persoane importante dau semne de calviţie.

Sau poate nu-i aici necazul şi alarma nu face decât să încerce a înăbuşi zornăitul banilor virusaţi.

Este greu de crezut ca ceea ce s-a afirmat în mafia clasică (după cum se vede există şi forme epigonice) adică: „Fiecare om are preţul său”, poate fi contrazis de cuvinte ivite din experienţa unui număr destul de mic de ani. Problema e de sumă, cu cât coruptibilul este mai sărac, aceasta e mai mică.