Moş Nicolae

Mai este aşa de puţin şi vine Moş Nicolae, vine plin de promisiuni pe care nu le aşteaptă nimeni, nu le mai crede nimeni, nici măcar cei care, din motive de ei ştiute, le foloseau pentru maltratarea propriei personalităţi. Moşul respectiv aduce turul, al doilea, că primul a asfinţit, nu a mai rămas din el decât mirosul de catran şi pucioasă specific confruntărilor de forţe malefice. Era binişor cu ceva vreme în urmă, moşul se obişnuise sa pună în încălţăminte second hand dulciuri şi alte bunătăţi aduse de peste ţări şi mare, la limită de expirare, bucuria era, poate chiar mai deplină decât în casele în care şi sfinţii poarta veşminte de firmă, sfinţii … adică cei care îşi pot face simţită prezenţa în perioada sărbătorilor de iarnă, alţii care nu au dat daruri, ecce şpaga, funcţionează doar în duh. Oare plata datoriilor externe nu s-ar putea rezolva tot în duhul? Nu cred. Imperiile bancare nu au viză pentru lumea speranţelor deşarte. Simularea cererii şi condiţionarea ofertei până la depersonalizarea solicitantului nu sunt interzise de Decalog. Nici nu se pune în vreun fel problema, cei care se află deasupra omului se află şi deasupra viselor acestuia. Cum or fi ajuns acolo? Şi pentru ce? Probabil prin post şi rugăciune aşa cum se avansează în ierarhia religioasă. Şi totuşi, în neţărmurita sa bunătate, Creatorul a dat o tranşă ( oare tot tranşa şi turul?), bănet serios, pentru echilibrarea bugetului din care leii vor zbura ca porumbeii pentru a fi în subsolul actelor cu caracter electoral.

Doi pentru un fotoliu. Adică trei, de o parte a baricadei se află doi în unul. Se află ei mai mulţi, de o parte şi de alta, dar aceştia sunt în umbră, nu a lui Mircea, aceea e la Cozia, mai este şi o umbră de mineriadă pe acolo dar a căzut în uitare, este prea recentă pentru a fi istorie, nu şi pentru a demonstra caractere, aceşti mulţi de acum sunt regizorii piesei pe care o joacă cei din lumina reflectoarelor, sunt producătorii care o finanţează, probabil şi finalul, din punct de vedere financiar, le va aparţine, nu la toţi, celor care s-au aflat de partea câştigătoare a frontului. Mulţi autoinvitaţi, puţini realeşi. Se aruncă în luptă tot arsenalul, se insultă, se folosesc formule de adresare cu referire la patrupede (ce vină or fi având acestea?), se amintesc dosare pe care colbul vremii nici nu mai ştie ce are sub el, se vorbeşte despre unităţi productive şi instituţii la dispariţia cărora au colaborat fructuos toate elementele constitutive ale actualelor forţe politice, indiferent sub ce culori luptau sau pe sub care s-au tot perindat, se strâng mâini care încordau pumni în urmă cu câteva zile, extremele (şi extremiştii) vin spre centru, poate se vor înlocui, orice este posibil, ce mai, în politica românească sindromul „Piaţa Independenţii” este de neînlăturat. S-a scos de la naftalină, după principiul „Pac la Războiul” un filmuleţ în care actualul preşedinte a făcut un gest în direcţia unui copil, poate fi şi un gest de admonestare amicală, mai ales că minorul cu pricina după aceea râde, gest care nu ar fi în totală contradicţie cu comportamentul în public a politicianului cu pricina, numai că de data asta monstruozitatea e gata. Că asemenea fapte nu apar la oamenii politicii altor ţări e drept dar noi trăim la noi acasă şi ne comportăm aşa cum am învăţat. Cum ar fi ca la recenta sărbătoare noţională să se fi servit curcan iar americanii la Ziua Recunoştinţei să consume fasole cu costiţă de porc gătită în condiţii de cazarmă? Oare alegătorul care mijeşte ochii pentru a primi mai puţină lumină şi a vedea imaginea eşichierului politic mai impresionist, pune disperatele acţiuni electorale mai presus de distrugerile de tip „război” pe care le-a suferit ţara? Vise de staff electoral, dacă se poate format şi din oameni care cunosc destul de puţin sufletul românului.

Alte boli erau pe timpul lui Caragiale, Coanele Joiţici din ziua de azi nu stau de vorbă cu micii „apropitari”, aşa că dacă bietul Cetăţean Turmentat ar vrea să afle ce este mai bun, cancer sau leucemie, nu va avea răspuns, poate mai bun este infarctul. Atât mai poate Moş Nicolae. Şi fără tratamente compensate ca nu sunt bani în buget.

Ioan Mugurel Sasu