Măsuri mai tari decât crizele

Un astfel de articol este ciorapul de nailon. Pentru a îmbina în mod util şi plăcut sărăcia proletară cu eleganţa purtătoare de iz imperialist, se apela la remaierea ciorapilor. O fi fost tot o formă de remaiere ceea ce practica Arvinte cu anteriul proprietate personală? Oare numai asemănare sonoră să fie între remaiere şi remaniere?

Probabil. Remaierea foloseşte materiale care nu fac parte din ceea ce se repară, pe când în celălalt caz noul poate fi şi vechiul de altădată, ceva sau mai bine zis cineva, nu trebuie să fim răi, care a fost înlocuit la un moment dat din motive care nu au neapărat legătură cu performanţa, se aduce  din nou la butoane şi i se cere să facă ceea ce sigur nu poate. Logica? Păi cum l-am putea înţelege altfel pe Tertullian: ceea ce scapă logicii omeneşti ţine de logica divină şi atunci „Credo quia absurdum”. Sau poate între logica mulţimii şi cea a elitei o fi o diferenţă asemănătoare. Creatorul de elite este un fel de croitor care face o rochie de seară dintr-un material oarecare, dacă întâmpină greutăţi sau materialul este în cantitate prea mică, atunci va adânci decolteul până la limita admisă de lege, dacă trebuie şi mai mult se poate propune legalizarea depăşirii punctului critic. Cred că dacă am analiza evoluţia discuţiilor asupra legalizării prostituţiei în ţara noastră, am avea un sentiment ciudat, problema se pune, de regulă, în momente în care o anume tensiune trebuie mascată, fiind găsită de mare folos abaterea atenţiei de la adevărata cauză a cauzelor. Oare chiar ne crede cineva atât de firavi? Legalizarea respectivei activităţi ar aduce bănet la buget? Păi ce, în forma actuală nu produce? Ba produce fără acte (contabile !) şi sumele pot fi mai uşor dirijate spre buzunare şi activităţi importante, în vile şi limuzine … şi tot aşa, chiar combinate cu câştigurile din alte activităţi la fel de umane dar interzise. Adică dacă s-ar respecta tradiţia lămpii roşii şi clientul ar ieşi de acolo cu bon de casă în buzunar, l-ar păstra până la domiciliu? O notă de plată de la un chef poate transforma făcăleţul în obiect contondent dar ceva care să dovedească faptul că s-a beneficiat de serviciile oferite de atât de contestatele profesioniste ar declanşa o mult mai mare complicaţie, una-i bătaia şi alta bătălia. Ce s-ar câştiga şi ce nu, rămâne de văzut. Sau de intuit, în cazul în care finalizarea iniţiativei rămâne pe altădată pe baza principiului „Pac la Războiul”. Ar fi multe de spus? Da! Dar cei care ar avea ce spune nu spun şi nu vor spune nici măcar după trecerea în rezervă. N-au decât să trăiască bine!

Ca luminile deasupra spaţiului în care concertează Jean Michel Jarre, plutesc moţiunile peste plenul parlamentului. Guverne care voiau să salveze naţia cu măsuri hotărâte de scumpire a ţigărilor am mai văzut, acum se speră evitarea dezastrului pe bază de prostituţie si droguri (uşoare, cele grele rămân în beciul arsenalului anticrize pentru viitorul care stă după colţul timpului cu un zâmbet de zeitate precolumbiană). Din ce în ce mai bine. Şi când mă gândesc cât mai este până la sfârşitul lumii, mă ia groaza.