Fumatul scârbavnicul nărav al duhănitului

Nu putem spune nimic cu caracter de confesiune pentru a evita orice asemănare cu Thomas de Quincey, cel care a scris „Confesiunile unui opioman englez” şi dacă între fumător şi opioman exista ceva care le aseamănă apucăturile, ce ne facem cu alt titlu al autorului amintit „Despre omor considerat ca una dintre frumoasele arte”. Sevrajul provoacă tulburări de comportament dar nici chiar aşa de răi nu cred să devină fumătorii supuşi înţărcării. Până una-alta mulţimea de reglementări locale şi de aiurea ( nu aiuristice) referitoare la fumat ne lasă să credem că problemele grele s-au rezolvat sau că în realitate nu erau atât de importante pe cât le credeam. Mai ales că oamenii de ştiinţă (probabil unii oameni de …) au demonstrat că malnutriţia contribuie la creşterea duratei de viaţă, culmea, ştiam că numai urechile se lungesc de foame dar iată că datorita activităţii neobosite în domeniul cercetării, avem privilegiul de a afla că şi altele cresc în asemenea situaţie. Vom vedea în timp. Antibetinul care se procura prin 1895 de la apoteca (farmacia n.n.) „La Vulturul alb” , Lugoş, Bănat, Nr.340, domnul Ludovic Vertes garantând mântuirea de beţie, nu s-a dovedit atât de eficient şi patria noastră numără destui „nemântuiţi” situaţi strategic pe diferite trepte ale ierarhiei sociale, strecuraţi acolo mai mult sau mai puţin insidios. Şi în afară de malnutriţie ar mai fi multe, chiar căutarea cauzelor acesteia şi înţelegerea originii diferenţelor dintre indivizi. Ideologia de stânga găsise explicaţii pentru marile averi anterioare lor, nu şi pentru cele contemporane şi nici nu cred că ar putea explica suficient de convingător cum s-a putut, cu două decenii în urmă, ca locatarii de la etajul 10 vechi să păşească la etajul 10 curent iar cei de la parter să treacă tot la parter. Excepţiile confirmă regula abdicării de la condiţia morală. „Non olet” a spus Vespasian fiului său care nu era de acord cu obţinerea de bani din taxa pe utilizarea wc-urile publice, că pe atunci exista aşa ceva, acum este mai greu şi oraşele noastre nu se pot lăuda cu mare lucru, „non olet” vor fi spunând cei care spera să susţină bugetul din taxarea viciilor şi tot „non olet” speră cei care operează cu tot mai multe interdicţii care fac necesară, de multe ori şi suficientă, trecerea cu vederea a strădaniei de a aduce fructul oprit la îndemâna doritorului împătimit. Ce nu face omul pentru un morman de bancnote, chiar şi din cele cu imagini care nu sunt legate de trecutul şi spiritualitatea românească! Banii nu au miros dar mahorca da. Şi dacă cineva ar vrea să-şi scoată concurenţa de pe piaţă ar acţiona cu ajutorul preţurilor (la câţi economişti are România nu cred că mai este necesară prea multă teoretizare a efectului scăderii acestora), ba mai mult creşterea vânzărilor la chioşc ar contracara efectul cifrelor mai mici, da, dar ar scădea în altă parte şi aşa ceva este de neconceput. Că dacă vilă nu e, nimic nu e. Şi parcă numai vilă? Sau numai limuzină? Va veni ziua clarificării, nici cuvântul confiscare a averilor ilicite nu sună chiar atât de comunist pe cât pare. Dar până atunci trebuie răbdare şi tutun … de contrabandă.