Câte ceva despre organe

Postdecembrismul a importat din Apus (că de acolo vine acum lumina) multe dar nu toate potrivite cu stadiul în care ne aflăm. Spunea Apostolul Pavel: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nu toate sunt de folos” (I Cor. 6,12) şi preciza ulterior: „Nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine”.

Şi Socrate frecventa piaţa constatând că există atât de multe lucruri fără de care poate fi absolut fericit. Cât de mare ar fi fost nefericirea noastră dacă pe lângă formele (cu mai mult sau mai puţin fond) bugetofage s-ar fi importat şi meteahna de a produce? Că meteahnă ar fi din punctul de vedere al celor care consideră că tare europeneşte este să plimbi dintr-un buzunar în altul bani care nu sunt în totalitate ai tăi.

Adică eu dau unui amic bani cu care să cumpere de la mine ceea ce îi este necesar sau nu, suma însă se adună ca basmele în ochii albaştrii din „Crăiasa din poveşti” şi îmi va fi returnată integral şi cu dobândă atunci când îi va fi limba mai amară. Amară nu de la ţigări că acestea se scumpesc demonstrând abilitatea guvernelor în a fi eficiente, până într-o zi când greva fumătorilor şi băutorilor va obliga marii profesionişti ai fiscalismului să pună impozit pe dormitul pe banii statului, pe spusul minciunilor şi eventual, dacă se desfăşoară pe stradă, taxa de utilizare a infrastructurii pentru tăiatul frunzei la câini, că sunt destui şi prin ghetourile lor destinate nu le mai rămâne mare lucru după dreapta împărţeală cu … ceilalţi. Da. Funcţia creează organul şi organul îşi inventează lesne obiectul muncii. Şi uite aşa o bătrână din Suceviţa a putut fi amendată cu 80 milioane pentru că nu avea casă de marcat deşi primea turişti în căsuţa cu două camere şi WC în curte iar un consătean a fost acuzat că fură apa din fântâna proprie neavând apometru, după cum aflăm dintr-un interviu acordat ziariştilor suceveni de unul dintre profesioniştii turismului bucovinean. Dacă nu ai de făcut nimic precis, poţi, cu uşurinţă, păcăli pe Dumnezeu de o zi şi bugetul, prin instituţia care te plăteşte, de opt ore, asta zilnic, săptămânal, lunar, etc. Atenţie la fumărit, nu aduce nimic bun, cel puţin aşa citeam prin cărţile de istorie atunci când acestea nu se ocupau de personaje cool. Pe cine protejează cei care se ocupă cu protejarea şi pe cine apără cei care se ocupă cu apărarea? Au spus Solon şi mai târziu Terentius, fiecare în graiul său, „Nimic prea mult”.

Mediul devine atât de protejat de noi încât începem a fi străini de el, câinii sunt atât de protejaţi că au voie să ne muşte şi să ne mutileze copii fără cine ştie ce măsuri, măcar pentru viitor, infractorii îşi pot manifesta aptitudinile dar e greu de spus în ce măsură avem voie să ne apărăm. Oare în mulţimea de homosexuali (că români chinuindu-se să vorbească cu accent străin am văzut) n-or fi şi unii care s-au declarat astfel doar pentru a aparţine şi ei unei minorităţi şi avea astfel oarecare protecţie? Bineînţeles acţiunea organelor prin care se pune în practică gândirea sferelor înalte se întâmplă în jos, nu se clintesc afacerile celor care vor cu orice preţ să devină cei mai bogaţi morţi din cimitir aşa cum regimiştii de vocaţie vor fi cei mai sănătoşi morţi din aceeaşi incintă. Prejudiciile , că până la urmă există aşa ceva, se vor recupera aşa cum sau mai recuperat, a se vedea ca exemplu afacerea „Skoda” din perioada interbelică. Şi câte altele.

Insensibile la ceea ce este şi mai ales la ceea ce ar putea fi, organiadele vor avea loc cu periodicitate deloc întâmplătoare şi elementele controlatoare care „şi-au făcut suma” vor arunca pieptenul, oglinda şi alte scule în aşa fel încât cei din urmă să nu mai fie cei dintâi, nici măcar să se apropie, încercând şi de multe ori reuşind, să-l facă pe bietul om să se simtă tot mai străin în ţara care , de fapt, era a lui.

Ioan Mugurel Sasu