Preşedintele „bun la toate”

M-am obişnuit de la o vreme, luând o pauză bine meritată şi de nevoie, să nu mă mai uit la TV.

Nu vreau să zic cuvinte grele la adresa produselor media, dar am învăţat când mă uit la TV să mă îndoiesc mai de tot ce îmi apare în faţa ochilor.

 

Veneam miercuri din Burdujeni spre oraş, când la radio în autobuz l-am auzit vorbind pe preşedintele Traian Băsescu cu un discurs, aş spune cel puţin patetic. Preşedintele a vorbit despre toate. Educaţie, justiţie, mineri, ceferişti, mai lipseau babele şi piaţa.

 

Auzind discursul şi vocea actualului şef al statului mi-am adus aminte de un lucru pe care îl citeam despre industrializarea României din anii 1960-1970. Atunci Ceauşescu unde vedea un loc mai frumos vroia să ridice câte ceva. Aşa au apărut în mijlocul câmpului fabrici sau combinate. Spre exemplul combinatul de la Galaţi a fost ridicat pe principiul că chiar dacă e la sute de kilometri de sursa de materii prime, e bun pentru că transportul maritim e cel mai ieftin. Priceperea lui Ceauşescu în domeniul economic nu o ştiu.

 

Însă voinţa sa era una mereu ascultată şi peste noapte voinţa sa devenea realitate. Din punctul acesta de vedere Traian Băsescu îi seamănă. Este omul care se pricepe la toate. Se pricepe la educaţie şi la curriculum, la profesori şi la judecători. Mai mult preşedintele crede prea mult numai în punctul său de vedere, ca singurul constant adevărat. Crede prea mult în raportul comisiei Miclea pentru educaţie, deşi acesta poate că e contestat şi are şi lipsuri. Îi pune la zid prea des pe judecători deşi am aflat cu stupoare că 80 la sută dintre procesele pierdute la CEDO de România au ca principală cauză inconsecvenţa legislativă, legile bătându-se pur şi simplu cap în cap. Toţi au vina lor. Profesorii că nu vor reformă, judecătorii că nu condamnă, procurorii că execută ordinele politice, minerii că s-au reformat deşi alţii zişi „intelectuali” nu vor să facă acest lucru. Care e însă vina preşedintelui în tot acest sistem? Sau el e persoană inviolabilă? ( citiţi în dicţionar ce înseamnă termenul).

 

Haosul în care ne zbatem îl are vinovat şi pe Traian Băsescu. Scandalurile dese, acuzaţiile aruncate mereu în dreapta şi stânga, interesele de tot felul, transformă tot acest spectacol într-un circ scârbos. Plus că pentru a asigura domnului Băsescu un al doilea mandat, PD-L a împrumutat miliarde de euro pentru plata pensiilor şi salariilor după ce miracolul economic din 2008. Băsescu mai are o vină. El este omul care „greşeşte”. Am greşit spunând că un sfert dintre români sunt homosexuali, am greşit când am mărit salariile profesorilor cu 50 la sută, chiar dacă guvernul striga disperat încă din 2008 că nu sunt bani.

 

Traian Băsescu a greşit faţă de dascăli, iar până nu îşi repară greşeala ar trebui să tacă şi să nu se pronunţe asupra sistemului educaţional. Nu se pricepe. Nu poţi cere unui marinar să fie atotştiutor. Am mai avut aşa un cizmar şi am pierdut mai bine de 50 de ani în faţa vestului.



23:37
joi, 23 iulie 2009
Autor
Mircea Turculet
Muncitorul român

13:31 sambata 22 august 2009

Cele două feţe ale adevărului

21:06 marti 11 august 2009

Atuurile lui Băsescu

01:02 vineri 07 august 2009

Firea umană în faţa crizei

10:48 joi 06 august 2009

Tupeul din zilele noastre

13:08 miercuri 05 august 2009

Biserica şi Securitatea

14:15 luni 03 august 2009

Gazduit de Administrare Servere