Verde-n faţă

      Săptămâna trecută, Gheorghe Flutur, preşedintele consiliului judeţean, a  lansat o invitaţie la o întâlnire între autorităţile judeţene şi sucevenii care lucrează în străinătate, reiterând astfel întrevederea de aceeaşi factură, de acum doi ani. Şi atunci, ca şi acum, scopul declarat al autorităţilor a fost acela de a prezenta celor care revin acasă în august –luna concediilor, în lumea occidentală- oportunităţile de investiţii în judeţ, în speranţa de a-i determina să se reîntoarcă pentru a investi aici.

      Cum Suceava a stat şi stă prost la atragerea investiţiilor străine directe, o astfel de iniţiativă poate părea ca având oarecare temei. Spun oarecare pentru că, în opinia mea, este puţin probabil ca -în rândul celor care au părăsit, după 1989, plaiurile sucevene, în căutarea unei bunăstări care aici nu se întrevedea- să se afle semnificativ de mulţi oameni care, pe de o parte, să dispună de sume atât de mari încât să poată deveni cu adevărat investitori şi care, pe de altă parte, să aibă încrederea de a le investi tocmai aici. Prin urmare, din capul locului, acţiunea autorităţilor sucevene nu prea are adresant. De altfel, acea primă întâlnire, din august 2008, nu a produs efecte notabile. Repetarea în 2010 a acestui demers aduce a „ciorbă reîncălzită”, a exerciţiu de imagine şi nimic mai mult.

      Dacă  în urmă cu doi ani -pe când România încă nu se adâncise în criză, pe când la nivel judeţean tocmai se produsese o îndelung aşteptată alternanţă la putere, aducătoare de speranţe- întâlnirea oficialităţilor sucevene cu „stranieri” fusese una mai mult decât cordială, acum –când România a dovedit încă o dată că este, în toate cele, codaşa Europei, când încrederea în preşedinte şi guvernul său a scăzut dramatic-, dezbaterea a fost mult mai animată, „stranieri” aruncându-le mai marilor judeţului, „verde-n faţă”, motivele pentru care nu vor reveni prea curând acasă.

      Cei mai mulţi dintre „invitaţii domnului Flutur” şi-au motivat decizia de a nu reveni acasă prin argumente care ţin de calitatea vieţii: neîncrederea în sistemul sanitar şi educaţional, nesiguranţa zilei de mâine, precaritatea infrastructurii. Nu au lipsit nici argumentele privitoare la corupţie, la modul în care este tratat cetăţeanul de către autorităţi. Cât priveşte strict desfăşurarea unor activităţi economice, „stranieri” au arătat -desigur, cu vorbele lor- neajunsurile legate de birocraţia excesivă, de impredictibilitatea sistemului de taxe şi impozite, de lipsa măsurilor stimulative din partea statului. „Deocamdată, în străinătate este viitorul nostru” a concluzionat unul dintre participanţi.

      Atitudinea „stranierilor” era uşor previzibilă. Mă mir că specialiştii din echipa domnului Flutur nu l-au avertizat pe preşedinte că s-ar putea trezi bătând la o uşă închisă. Există studii sociologice, există statistici serioase care evidenţiază faptul că din ce în ce mai puţini români plecaţi la muncă în străinătate doresc să se reîntoarcă şi, în egală măsură, faptul că marea majoritate a celor care se vor întoarce nu sunt pregătiţi pentru a investi. Amintesc aici, spre exemplu, studiul organizaţiei Caritas România, intitulat „Românii din Italia între respingere şi acceptare” şi analiza lui   Radu Tatucu, specialist la Banca Mondială, „Despre capşunari si cum folosesc ei banii câştigaţi in străinătate”

      „Mobilitatea temporară de la început s-a modificat în mentalitatea românului emigrant. Odată plecat, acesta îşi prelungeşte treptat perspectiva temporară de şedere în ţara de destinaţie, astfel încât ajunge să se stabilească peste hotare şi să refuze revenirea în ţară, după contactul cu un nivel de trai superior celui din România. Numeroşi emigranţi ajunşi în Italia cu intenţia de a se întoarce în ţara de origine au decis ulterior sa îşi prelungească şederea sau chiar să rămână acolo pentru totdeauna. Această tendinţă către prelungirea treptată a şederilor reiese şi din analizele datelor ISTAT referitoare la rezidenţi şi permisele de şedere după ultima regularizare” se afirmă  răspicat raportul Caritas România.

      „Cred ca marea întrebare pe care ar trebui sa ne-o punem cu toţii este daca pe viitor, odată întorşi acasă, aceşti capşunari vor forma o noua clasa de mici antreprenori şi îşi vor dezvolta propriile afaceri sau vor ajunge iarăşi sa fie şomeri, agricultori de subzistenta sau sa muncească pentru un amarat de salar minim pe economie” se întreabă Radu Tatucu. Tot el găseşte răspunsul: „Este foarte greu sa convingi capşunarul de rând că e mai bine sa investească intr-o afacere, ale cărei efecte pozitive se vor vedea poate peste câţiva ani, decât in propria-i bunăstare (casă, maşină, electrocasnice), ale cărei efecte se vor vedea in câteva zile, săptămâni sau cel mult luni, mai ales câtă vreme mulţi dintre ei trăiesc intr-o sărăcie lucie si cele câteva mii de euro aduşi din străinătate fac diferenţa cat de la cer la pământ. Sunt anumite etape peste care nu se poate sari, oricât de mult am vrea”.

      Desigur, sunt unii -dintre cele peste 2,7 milioane de emigranţi români în UE ( conform Raportului asupra imigraţiei editat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OCDE)- în stare să îşi gestioneze propria afacere. Şi o şi fac, numai că, nu în România, ci, acolo unde ei au câştigat banii pentru afacere şi unde au învăţat regulile economiei. De exemplu, la jumătatea anului 2009, 28.580 de români erau titulari de firme în Italia, ceea ce indică o creştere de aproape zece ori comparativ cu 2003, când numai 2.909 de companii erau înregistrate pe numele românilor.

      Prin urmare, şanse mici ca bunele intenţii ale capilor judeţului să  fie urmate de „stranieri”. Unde mai pui că bucovinenii s-au mai pârlit o dată cu reîntoarcerea acasă. În perioada premergătoare primului război mondial, 1880-1914, s-a manifestat un fenomen amplu de migraţii individuale, determinate de factori economici, dinspre Europa spre America. Au plecat atunci şi mulţi bucovineni. O parte dintre ei, după ce au adunat o brumă de avere în Statele Unite, au revenit, după criza economică din 1933, acasă şi, odată cu venirea regimului comunist, au pierdut toată agoniseala.