Şi liftierii se racolează, nu-i aşa?

Totuşi, pedeliştii şi-au văzut liniştiţi de treabă. Decizia adoptată, de susţinere a candidaturii domnului Băsescu pentru un nou mandat,  nu aduce nimic nou. Singurul lucru remarcabil, reliefat în  media centrală, este cel privind planul de racolări la primari, parlamentari şi politicieni cu diverse funcţii. Prin urmare, ceea ce recent s-a întâmplat în judeţul Suceava nu este ceva întâmplător, ci doar punerea în practică la nivel local a unei strategii prin care pedeliştii speră să inducă în percepţia publică ideea unei largi susţineri de care preşedintele Băsescu s-ar bucura. În principiu, o astfel de strategie poate fi electoral eficientă dacă este aplicată cu măsură şi discernământ. Ea presupune, însă, unele riscuri deloc de neglijat, pe care, cu voia dumneavoastră, le voi explicita în continuare.

Primo. Pe fondul repulsiei populaţiei faţă de o clasă politică ineficientă şi coruptă, fenomenul migraţiei politice este perceput negativ atât pentru ,,păsările călătoare’’ cât şi pentru partidele receptoare. Limitarea prin legislaţie a traseismului politic al aleşilor locali a condus, iată, la situaţii jenante, de genul celor în care diverşi primari declară că susţin candidatul altui partid, dar (pentru a nu-şi pierde fotoliul) rămân membrii ai formaţiunii sub sigla căreia fuseseră aleşi. Demersul lor ar fi credibil doar în măsura în măsura în care, cu riscul unei noi confruntări cu electoratul, ar fi trecut la partidul de dragul căruia acum fac declaraţii publice de susţinere. Altfel, suspiciunile curg gârlă: că au făcut-o pentru a avea prioritate la împărţirea fondurilor judeţene şi guvernamentale (chestia cu ,,pixul lui Mischie’’ continuă să opereze), sau că au făcut-o pentru că, într-un fel sau altul, au fost şantajaţi, sau că au fost cumpăraţi sau că … Ori, demersurile afectate de suspiciuni sunt, de regulă, lipsite de credibilitate.

Secundo. Personajele politice care, motivat sau nu, migrează de la un partid la altul sunt, cu rare excepţii, categorisite  fie ca politicieni a căror stea în vechiul  partid a apus şi care îşi doresc o grabnică ,,reşapare’’, fie ca ciolănari notorii în continuă vânătoare de funcţii şi privilegii. Prin urmare, mă îndoiesc că primirea, pe uşa din faţă, în PD-L Suceava a unor foşti lideri penelişti va avea un efect de imagine pozitiv. Mai degrabă, Prodan, Steiciuc & Co vor fi etichetaţi ca o ,şleahtă’’ învinsă în PNL care a reuşit să amăgească ditamai partidul aflat la putere. Dacă mai pui la socoteală că respectivii sunt cei care, de mai bine de doi ani, sistematic, i-au făcut troacă de porci pe liderii pedelişti ajungi la concluzia că preţul, ca imagine, plătit de pedelişti pentru un singur vot în Senatul României este prea mare. Să dau un exemplu. Cum se percepe bucuria domnului Flutur în a-l avea alături pe domnul Prodan cel care, mai deunăzi, îl eticheta, în legătură cu cheltuirea banului public, ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât ,,Ghiorghiţă, nepotul lui Scaraoţchi’’, în raport cu care până şi ,,Gavril Mârza părea un înger, dacă nu chiar nepotul lui Sfântul Petru’’?   

Tertio. Acceptarea noilor veniţi poate produce o reacţie adversă, demobilizatoare, de cele mai multe ori îndreptăţită, în rândul membrilor şi simpatizanţilor formaţiunii racolatoare. Noi veniţi, ajunşi în urma unor negocieri, sunt recompensaţi cu funcţii şi demnităţi, blocând accesiunea vechilor militanţi ai partidului. Bunăoară, referitor la recenta numire a doamnei Zarojanu (venită, pare-se, la pachet cu senatorul Prodan) în funcţia de subprefect, este cunoscut faptul că în PD-L Suceava sunt oameni cu performanţe politice şi administrative superioare doamnei Zarojanu care îşi doreau această funcţie şi care, ca în binecunoscutul banc, ,,au fost lăsaţi pe bară’’.

Quarto. Dacă racolarea parlamentarilor şi a primarilor are cât de cât o noimă -primii putând sprijini prin vot guvernul Boc, ceilalţi putând influenţa votul la apropiatele alegeri-  atragerea în partid (contra păstrării în funcţie) a unor demnitari nominalizaţi de PSD pare lipsită de logică. Avem exemplul secretarului de stat din Ministerul Turismului suceveanul Corneliu Popovici, cel cunoscut în toată ţara, după episodul de pomină din clădirea parlamentului, ca fiind ,,liftierul’’ doamnei Udrea. La momentul respectiv, liftierul îşi dădea măsura declarând: „Consider ca este o intoxicaţie de presă’’. Cine îl cunoaşte ştie bine câte parale face, în glumă fie spus i se potriveşte etichetarea: ,,mare la stat, mic la sfat’’.  Ieşirea de la guvernare a pesediştilor l-a găsit pe personajul nostru tocmai în Kazahstan la un congres de turism. “Nu fac excepţie. Când ajung acasă îmi depun demisia. Sunt la dispoziţia partidului”, a declarat Popovici. La nici o săptămână a întors foaia:. “Personal, mi-am luat un angajament faţă de locuitorii din zona Sucevei, că mă preocup ca proiectele pe dezvoltarea infrastructurii de turism să ajungă la bun sfârşit şi consider ca este normal să-mi ţin promisiunea”. Cum se preocupă aprecia, cu doar trei luni în urmă, noul său şef pe linie de partid, preşedintele Flutur care arăta că Popovici nu cunoaşte problemele zonei şi că ,,în mandatul său  la Ministerul Turismului a fost mai mult pe la Porţile de Fier decât pe la Suceava’’. Acum, domnul Flutur afirmă: „Am avut discuţii cu el şi dacă îşi însuşeşte programul politic al PD-L şi îl va susţine pe Traian Băsescu în campania electorală va veni alături de noi”. Cu însuşirea programului politic al PD-L şi cu doctrina va fi cam greu pentru fostul social democrat (încă se află la diferenţierea intoxicaţiei de intoxicare), cu susţinerea domnului Băsescu va fi poate mai uşor, dar total lipsit de credibilitate (nu demult, Popovici a fost directorul de campanie al PSD Suceava pentru referendumul privind demiterea preşedintelui României). Nu mai citez aici zicerile din conferinţele de presă pesediste ale domnului Popovici despre domnul Flutur, că s-ar supăra prea multă lume.

Pentru cei nedumeriţi de titlul acestui comentariu ţin să mă explic. Am încercat o parafrază la titlul filmului ,,Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" -în care Sydney Pollack realiza o caricatură monstruoasă a visului american- contrapunând cu realitatea tragi-comică a visului românesc de democraţie.