N-a dansat decât o … campanie

Lungul şir al interimatelor la conducerea liberalilor suceveni continuă. În urma rezultatelor de la europarlamentare, mult sub media pe ţară, preşedintele interimar, Philip Florin Rozopol, a fost demis, în ciuda îndârjirii cu care s-a agăţat de scaunul de preşedinte şi al lobby-ului făcut la centru de tabăra vechilor  liberali (,,loialii’’, cum le place să se autointituleze).

Măsura adoptată de conducerea naţională este, în opinia mea, normală şi binevenită. Normală, pentru că în orice activitate care presupune concurenţă echipa perdantă trebuie remaniată. Binevenită, pentru că evidenţele arătau că pălăria de preşedinte de filială era prea mare pentru căpăţâna domnului Rozopol.


    În cei 20 de ani de politică postdecembristă, liberalii suceveni  au obţinut constant rezultate modeste (excepţie făcând victoria lui Lungu, din 2004). După plecarea tandemului Flutur –Lungu, spre PD-L, organizaţia nu şi-a regăsit nici până azi cadenţa. La localele din 2008, triunghiul înfrângerii (Prodan -Steiciuc -Zarojanu) a obţinut un scor ruşinos. Conducerea centrală a intervenit, impunând  interimatul domnului Fenechiu. Greu digerat în interiorul organizaţiei, interimatul ieşeanului a permis deschiderea porţilor partidului. Rezultatele s-au văzut la alegerile parlamentare, când PNL obţine în judeţul Suceava o creştere - faţă de locale- semnificativă, în principal prin prestaţia noilor veniţi: Rozopol şi Băişanu.


Modificarea, la ultimul congres, a statutului a impus schimbarea preşedintelui interimar. Conducerea centrală a acţionat logic, numind unul dintre cei care performaseră la parlamentare. Opţiunea pentru Rozopol în dauna lui Băişanu a fost determinată de preferinţele ,,loialilor’’ (cei care în disputele electorale nu excelează, dar sunt experţi în cleveteli interne). ,,Loialii’’ au realizat că Băişanu, având o experienţă politică şi administrativă bogată,  era  mai greu de influenţat decât Rozopol. În doar trei luni, desigur şi în contextul declanşării luptei pentru preşedinţia filialei, domnul Rozopol în loc să fie ditamai preşedintele tuturor liberalilor suceveni a ajuns captiv grupului vechii gărzi liberale, care îl transformaseră într-o jucărie, un fel de ,,Mickey Mouse’’ politic. Ochii şi urechile colegilor din mass media au sesizat disperarea cu care, în tentativa de a stopa desfăşurarea conferinţei de presă prin care Băişanu anunţa intenţia de a candida pentru preşedinţia filialei, Rozopol se consulta telefonic cu unul dintre mentorii săi.


Să nu fiu greşit înţeles. Domnul Rozopol are şi calităţi, reliefate, de altfel, cu ocazia campaniei electorale de la parlamentare. Din păcate, domnia sa nu are dimensiunea unui lider politic judeţean. Sigur, rezultatul obţinut pe colegiul 10 (23,55%) fusese unul bun. Să nu uităm însă că a fost obţinut având în spate primarii liberali din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Fundu Moldovei şi o echipă performantă de consultanţi. Până la urmă  Rozopol a obţinut  un scor mai bun cu 4,71% decât obţinuse partidul, pe aceea zonă, la locale pentru consiliul judeţean. Spre comparaţie, Băişanu, deşi avea în spate tragedia organizatorică lăsată de Angela Zarojanu şi în faţă armata pedelistă condusă de Ion Lungu, a îmbunătăţit scorul partidului cu 12,77%.
Dacă ar fi să concluzionez, insuccesul domnului Rozopol ca preşedinte al liberalilor suceveni (materializat în scorul de la europarlamentare) are două dimensiuni: una organizatorică (multe localităţi unde dacă ne luăm după numărul de voturi nu există organizaţii) şi una mediatică (o prestaţie inconsistentă departe de a evidenţia că, până la urmă, liberalii sunt singurul partid semnificativ aflat în opoziţie). Imediat după ce a fost mazilit, domnul Rozopol a declarat că ca nu va mai candida pentru preşedinţia filialei, dar că va rămâne în partid. În fine o declaraţie matură şi responsabilă, care, dacă va fi respectată, îi dă şansa de a-şi continua cariera politică.
Departe de a avea gingăşia scrierii lui Per Olof Ekstrom, al cărui roman este parafrazat în titlul comentariului meu, aventura politică a domnului Rozopol, la vârful politicii sucevene, sfârşeşte la fel de trist. Precum Kerstin, personajul lui Ekstrom, care ,,Nu a dansat decât o vară’’, Philip Rozopol nu a dansat decât … o campanie electorală.

15:36
vineri, 26 iunie 2009
Autor
Dragos Danubianu
Adevăratele vuvuzele

00:10 vineri 16 iulie 2010

Sumbra şi nefericita zi de 1 iulie

00:50 joi 01 iulie 2010

Aici sunt pensiile dumneavoastră!

00:01 luni 21 iunie 2010

Un miting, cum nu a mai văzut Suceava

00:01 luni 14 iunie 2010

S-a întâlnit Tanda cu Manda

13:00 joi 03 iunie 2010

Ţara arde şi baba se lustrează

00:01 marti 25 mai 2010

Folclor sindical

00:01 vineri 21 mai 2010

Ciobănaş cu trei sute de oi

07:49 sambata 24 aprilie 2010

Cronica unei morţi anunţate

09:17 joi 15 aprilie 2010

Extrapolarea programului Rabla

00:27 luni 29 martie 2010

Partidul independenţilor

00:01 marti 23 martie 2010

Trei, Doamne, şi toţi trei!

00:01 miercuri 03 martie 2010

Mircea Geoană şi miercurea sa fatidică

11:18 sambata 20 februarie 2010

Blestemul pixului

00:18 duminica 07 februarie 2010

Agitatie in partide

01:35 vineri 29 ianuarie 2010

Voodoo Manolea Land

05:59 joi 21 ianuarie 2010

Un buget numit sperantă

00:02 vineri 15 ianuarie 2010

Buget, deci exist

11:48 vineri 08 ianuarie 2010

Guvernul neoBoc

00:46 joi 24 decembrie 2009

Habemus president

00:20 marti 15 decembrie 2009

O victorie cât o înfrângere

09:31 joi 10 decembrie 2009

Calculul hartiei

14:33 luni 30 noiembrie 2009

De la votul negativ, la votul captiv

16:24 miercuri 25 noiembrie 2009

Sfârşit de campanie, început de campanie

00:06 vineri 20 noiembrie 2009

Confruntare neasteptata

19:46 duminica 15 noiembrie 2009

La mijloc de campanie

22:23 duminica 08 noiembrie 2009

Gripa porcină şi sondajele de opinie

00:29 vineri 30 octombrie 2009

Şi liftierii se racolează, nu-i aşa?

23:45 sambata 10 octombrie 2009

Guvernul Boc II? Nu, deocamdată guvernul Boc ½

22:49 vineri 02 octombrie 2009

Asumarea asumării sau TriBocAsumarea

14:46 marti 15 septembrie 2009

Mandatul doi, anul întâi

14:01 luni 22 iunie 2009

D’ale europarlamentarelor

21:22 luni 08 iunie 2009

nume: *
e-mail: *
comentariu: *

Număr de caractere rămase:

Anunţă-mă pe e-mail când apare un comentariu nou.

Gasiti oportuna cheltuirea, pina in 2013, a 75 de milioane de Euro pentru promovarea noului brand de tara: Explore the Carpathian garden?