N-a dansat decât o … campanie

Măsura adoptată de conducerea naţională este, în opinia mea, normală şi binevenită. Normală, pentru că în orice activitate care presupune concurenţă echipa perdantă trebuie remaniată. Binevenită, pentru că evidenţele arătau că pălăria de preşedinte de filială era prea mare pentru căpăţâna domnului Rozopol.

    În cei 20 de ani de politică postdecembristă, liberalii suceveni  au obţinut constant rezultate modeste (excepţie făcând victoria lui Lungu, din 2004). După plecarea tandemului Flutur –Lungu, spre PD-L, organizaţia nu şi-a regăsit nici până azi cadenţa. La localele din 2008, triunghiul înfrângerii (Prodan -Steiciuc -Zarojanu) a obţinut un scor ruşinos. Conducerea centrală a intervenit, impunând  interimatul domnului Fenechiu. Greu digerat în interiorul organizaţiei, interimatul ieşeanului a permis deschiderea porţilor partidului. Rezultatele s-au văzut la alegerile parlamentare, când PNL obţine în judeţul Suceava o creştere - faţă de locale- semnificativă, în principal prin prestaţia noilor veniţi: Rozopol şi Băişanu.

Modificarea, la ultimul congres, a statutului a impus schimbarea preşedintelui interimar. Conducerea centrală a acţionat logic, numind unul dintre cei care performaseră la parlamentare. Opţiunea pentru Rozopol în dauna lui Băişanu a fost determinată de preferinţele ,,loialilor’’ (cei care în disputele electorale nu excelează, dar sunt experţi în cleveteli interne). ,,Loialii’’ au realizat că Băişanu, având o experienţă politică şi administrativă bogată,  era  mai greu de influenţat decât Rozopol. În doar trei luni, desigur şi în contextul declanşării luptei pentru preşedinţia filialei, domnul Rozopol în loc să fie ditamai preşedintele tuturor liberalilor suceveni a ajuns captiv grupului vechii gărzi liberale, care îl transformaseră într-o jucărie, un fel de ,,Mickey Mouse’’ politic. Ochii şi urechile colegilor din mass media au sesizat disperarea cu care, în tentativa de a stopa desfăşurarea conferinţei de presă prin care Băişanu anunţa intenţia de a candida pentru preşedinţia filialei, Rozopol se consulta telefonic cu unul dintre mentorii săi.

Să nu fiu greşit înţeles. Domnul Rozopol are şi calităţi, reliefate, de altfel, cu ocazia campaniei electorale de la parlamentare. Din păcate, domnia sa nu are dimensiunea unui lider politic judeţean. Sigur, rezultatul obţinut pe colegiul 10 (23,55%) fusese unul bun. Să nu uităm însă că a fost obţinut având în spate primarii liberali din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Fundu Moldovei şi o echipă performantă de consultanţi. Până la urmă  Rozopol a obţinut  un scor mai bun cu 4,71% decât obţinuse partidul, pe aceea zonă, la locale pentru consiliul judeţean. Spre comparaţie, Băişanu, deşi avea în spate tragedia organizatorică lăsată de Angela Zarojanu şi în faţă armata pedelistă condusă de Ion Lungu, a îmbunătăţit scorul partidului cu 12,77%.
Dacă ar fi să concluzionez, insuccesul domnului Rozopol ca preşedinte al liberalilor suceveni (materializat în scorul de la europarlamentare) are două dimensiuni: una organizatorică (multe localităţi unde dacă ne luăm după numărul de voturi nu există organizaţii) şi una mediatică (o prestaţie inconsistentă departe de a evidenţia că, până la urmă, liberalii sunt singurul partid semnificativ aflat în opoziţie). Imediat după ce a fost mazilit, domnul Rozopol a declarat că ca nu va mai candida pentru preşedinţia filialei, dar că va rămâne în partid. În fine o declaraţie matură şi responsabilă, care, dacă va fi respectată, îi dă şansa de a-şi continua cariera politică.
Departe de a avea gingăşia scrierii lui Per Olof Ekstrom, al cărui roman este parafrazat în titlul comentariului meu, aventura politică a domnului Rozopol, la vârful politicii sucevene, sfârşeşte la fel de trist. Precum Kerstin, personajul lui Ekstrom, care ,,Nu a dansat decât o vară’’, Philip Rozopol nu a dansat decât … o campanie electorală.