Guvernul Boc II? Nu, deocamdată guvernul Boc ½

Constituită -în urmă cu nouă luni, după nişte alegeri parlamentare finalizate indecis, în ciuda oricăror raţiuni de ordin doctrinar, spre dezamăgirea electoratului captiv al partidelor componente, dar ,,pe pohta cea pohtit’’ atât preşedintele Băsescu cât şi, mai ales, clientela politică arondată celor două partide (hămesită după câţiva anişori de opoziţie)- coaliţia, pompos numită ,,Parteneriatul pentru România’’, şi-a dat obştescul sfârşit. Din vorbele încărcate de responsabilitate şi de sacrificiu patriotic, ritos clamate de liderii celor două formaţiuni, s-a ales praful. Parteneriatul pentru România nu numai că nu a salvat România din criză, ci din contră a afundat-o mai rău, rău de tot.

      Guvernul Boc se bizuia pe o largă susţinere parlamentară şi pe sprijinul activ, poate – ce-i drept - prea activ, al preşedintelui. În aceste condiţii, neperformanţa sa nu poate fi pasată, cum adesea se obişnuieşte în politică, în cârca unor ţapi ispăşitori. Pe cale de consecinţă, actorii, care au jucat în această farsă nefastă poporului român -identificând aici PD-L, PSD şi pe preşedintele Băsescu- ar trebui să îşi asume vinovăţia. Ar trebui să accepte că au acţionat nicidecum în spiritul interesului naţional, ci sub imperiul confruntărilor electorale din acest an (europarlamentarele din iunie şi apropiatele alegeri prezidenţiale) şi al intereselor de grup (vezi, spre exemplu, cazurile de notorietate: Ridzi, Udrea, Nemirschi). Desigur, în buna tradiţie a politicienilor postdecembrişti, nu o vor face.

      Poate, veţi considera aprecierile mele ca fiind prea dure. Nicidecum, sunt blânde în raport cu marasmul în care coaliţia pedelisto-pesedistă a adus ţara. Să mă explic. Măsurile anticriză adoptate de guvernul Boc sunt, ca amploare şi structură, printre cele mai ineficiente din Europa şi din lume (cotate cu 1,3 pe o scară de la 1 la 9, România devansând doar Letonia, Bolivia, Guatemala şi Venezuela). Nu o spun eu, ci o constată CESifo, un grup de cercetare patronat de Centrul pentru Studii Economice al Universităţii din Munchen şi Institutul de Cercetare Economică Ifo din Germania. De altfel, rezultatele economice dezastroase (cea mai mare contracţie economică din Europa, deficitul bugetar, creşterea şomajului, etc) vorbesc de la sine. Soluţiile mult trâmbiţate -precum susţinerea investiţiilor publice, relansarea creditării pentru agenţii economici, absorbţia fondurilor europene- au rămas la nivel de bune intenţii. Mai mult, România s-a împrumutat cu peste 70 miliarde de Euro (care, evident, vor trebui returnaţi) pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile şi pentru a asigura cheltuieli cu totul exagerate la nivelul instituţiilor publice.

      Dramoleta care a terifiat în ultimele zile scena politică românească s-a finalizat prin părăsirea coaliţiei de către pesedişti şi a continuat cu întronarea unei noi distribuţii guvernamentale. Ar trebui să o numim guvernul Boc II. Însă, aşa cum arată (cu fiecare ministru girând două ministere, doar Vasile Blaga -care mi-i întrece- asigurând trei funcţii ministeriale), o putem numi cel mult guvernul Boc ½. Nu exclud posibilitatea -doar politica românească e mare şi mereu surprinzătoare- ca, în urma unei moţiuni de cenzură (anunţată deja de liberali) sau chiar din proprie iniţiativă (în fruntea unei noi echipe), domnul Boc să dea piept cu Parlamentul şi chiar să treacă acest test. Până atunci, ne place sau nu ne place, treburile ţării sunt gestionate de guvernul  Boc ½.