Fotbalul, liberalii şi italienii

      La prima vedere asocierea celor trei termeni din titlu pare lipsită de orice logică. Şi aşa ar fi dacă, în peisajul politico-sportiv sucevean, nu ar evolua un personaj, pentru unii controversat, pentru alţii hilar, dar, în ciuda tuturor, un om de succes(uri). Desigur aţi ghicit, este vorba de domnul Mircea Grosaru. „Deputăţia Sa”, în permanenta-i dorinţă de mărire, amuşinează pe lângă cele trei domenii mai sus amintite. Numai că. de la o vreme, le cam calcă în străchini, motiv pentru care scriu aceste rânduri întru „îndreptarea păcătosului” şi, nicidecum, întru ponegrirea sa. De altfel, cred că Mircea Grosaru este o pată de culoare binevenită în tabloul mocirlos al politicii sucevene, până la urmă, o tuşă plină de pitoresc.

      Domnul Grosaru încearcă să lase impresia că ar fi un pilon al mişcării liberale postdecembriste. Cum memoria nu m-a lăsat încă, trebuie să observ că lucrurile nu stau tocmai aşa. Până la urmă, trecutul liberal al domnului Grosaru consta într-un un lung şir de contre între domnia sa şi liderii organizaţiei judeţene, indiferent care au fost aceştia. De pomină a rămas păruiala publică, de pe vremea când Boeru era subprefect, iar  Grosaru ditamai directorul la Gloria (unitate parcă blestemată, a fi înainte de 1989 şi a rămâne şi acum după -în toate guvernările- „hotelul şi cantina partidului”), a cărei dispută era legată de furtul unei măsline şi a unui bax de apă minerală dintre cele donate partidului.

      Mircea Grosaru nu a făcut mulţi purici în ograda liberală. În anul 2000, după ce a descoperit că prin venele sale curge sânge de italian, s-a autosuspendat din PNL şi a luat lupta politică pe cont propriu. Prima tentativă de a ajunge deputat al comunităţii italiene a eşuat, având-o contracandidat pe actriţa Ileana Stana Ionescu (italiancă după mamă). Următoarele două însă au reuşit şi aşa ne-am procopsit în 2004 şi, apoi, în 2008 cu domnul Grosaru drept ‚l’italiano vero” în Parlamentul României. Ultimul mandat l-a obţinut în colegiul 5 din judeţul Botoşani (unde a luat 244 de voturi din cele 9567 de la nivelul întregii ţări). Sigur, aici, s-ar impune o discuţie mai amplă. Cum de, o minoritate care la recensământul din 2002 număra 3331 de membri a obţinut de trei ori pe atâtea voturi? Sau: Este normal să ajungi în Parlamentul României cu un număr de voturi mai mic decât norma pentru un consilier judeţean? Pe domnul Grosaru îl cheamă şi Mircea (nume de provenienţă slavă) şi nu Mario sau Giuseppe. Ar trebui, din solidaritate cu etnia pe care o reprezintă la înalt nivel, să îşi schimbe măcar numele de familie în Broscaru (italienilor li se spune, în grai popular, „broscari” pentru că agreează să mănânce pui de baltă).

      Se spune că „dragostea dintâi nu se uită niciodată”. Profitând de reorganizarea din toamna trecută şi de bunăvoinţa noului lider judeţean, Mircea Grosaru revine, pe uşa din faţă, în organizaţia liberală. Revine este un fel de a spune pentru că, în fapt, nu s-a implicat cu nimic în activitatea acesteia. Mai mult, la votul pentru moţiunea de cenzură, deputatul Grosaru a votat alături de putere, deci împotriva partidului în care a revenit. Desigur, atitudinea sa a fost taxată de preşedintele liberalilor suceveni. Ca reacţie, domnul Grosaru a pornit cruciada pentru debarcarea domnului Băişanu de la şefia organizaţiei. Numai că a făcut-o folosind elemente mincinoase, prin care se autodescalifică. Exemplu: prezentarea plecării domnului Cezar Ioja  din partid ca efect al neînţelegerilor cu preşedintele Băişanu, când toată lumea ştie că respectiva plecare a avut cauze interne organizaţiei liberale dornene.

      Ca să ne facem o imagine concludentă asupra modului în care acţionează Mircea Grosaru, să analizăm o altă recentă ispravă a acestui ilustru domn. În luna februarie, echipa de fotbal Cetatea Suceava se retrăgea din campionatul seriei 1 a ligii a doua, în urma dizolvării prin hotărâre judecătorească, pentru datorii de 23 miliarde de lei la bugetul statului. În luna iulie, explodează bomba. Profitând de împrejurarea că, în fapt,  controlează lichidatorul Euroconsulting SPRL -firma desemnată să se ocupe de procedura de dizolvare iniţiată de Judecătoria Suceava împotriva Asociaţiei Sportive Fotbal Club Cetatea-, Mircea Grosaru iese la rampă, erijându-se în salvatorul fotbalului sucevean. Cu acordul lichidatorului, echipa este reînscrisă în liga a III-a, iar domnul Grosaru se laudă în stânga şi în dreapta cu sprijinul pe care autorităţile locale i-l vor acorda. Cacealmaua nu a ţinut mult. Cetatea a jucat un singur meci în Cupa României, apoi s-a auzit că se va înscrie în Liga a V-a, pentru ca în final să dispară cu totul. Domnul Grosaru a reuşit o performanţă de invidiat: a dus mortul pentru a doua oară la groapă. După recenta ispravă, i s-ar potrivi mai bine numele de Groparu.

      Ce pot să spun drept concluzie? Poate faptul că Mircea Grosaru se numără printre aceia care pornesc la drum fără să  ştie câte prune au în traistă sau, mai degrabă, folosesc o expresie în limba italiană (atât de dragă grosarului): „Mama mia, mascalzone!”.