Folclor sindical

        Mitingul de miercuri din Piaţa Victoriei a fost un real succes pentru cele cinci confederaţii sindicale organizatoare. Ani la rând, pe fondul implicării  în politică dar  şi al îmbogăţirii fără măsură, credibilitatea liderilor de sindicat a fost pusă serios la îndoială. Protestul de miercuri a arătat însă clar că -în actualele condiţii, marcate de nemulţumirile acumulate pe fondul crizei economice şi accentuate de măsurile dure preconizate, dar şi de recentele minciuni din campaniile electorale- poziţia liderilor de sindicat, capabili să scoată în stradă zeci de mii de protestatari, s-a întărit şi va trebui luată în seamă de guvernanţi. De menţionat şi succesul din punct de vedere organizatoric al manifestaţiei, care s-a desfăşurat în parametrii preconizaţi şi, foarte important, nu a degenerat.
        In ceea ce priveste mijloacele de exprimare folosite de protestatari nu au fost prea multe lucruri noi. Unele chiar s-au repetat obositor, de exemplu: coşciugul nelipsit de la orice miting, ce-i drept acum a apărut şi o cruce inscripţionată cu numele preşedintelui (nu întâmplător, doar preşedintele este cel care a făcut anunţul măsurilor de austeritate) sau fanfara care intona marşuri funebre. Ca de obicei, am asistat la un adevărat concurs de lozinci cu ironii amare la adresa guvernanţilor şi a preşedintelui. Un adevărat folclor sindical, care însă merită a fi decodificat, pentru că el ascunde, la nivelul de  exprimare şi de înţelegere al sindicaliştilor,  motivele care i-au scos în stradă şi măsura în care atitudinea acestora tinde să se radicalizeze. Să le luăm pe rând.
        "Ne ciuruiţi cu 25% / Vă decapităm 100%". De ciuruit, ştie toată lumea cine nu de mult a afirmat că a făcut-o. Prin urmare, impunerea măsurile de austeritate este atribuită preşedintelui. Numai că decapitarea se va îndrepta spre guvern. Sigur, cum alegerile sunt destul de departe "decapitarea" vizează declanşarea grevei generale care se conturează şi la care sindicaliştii par hotărâţi să apeleze.
        "Nouă ne-aţi lăsat un pic / La voi n-aţi tăiat nimic". Dezvăluirile din presă privind execuţia bugetară (cheltuieli exagerate la achiziţiile publice de bunuri şi servicii, creşterea cheltuielilor  pentru serviciile secrete, bugetul preşedinţiei mai mare decât cel al oricăreia dintre camerele parlamentului, noile posturi de secretar de stat, angajările pentru clientela politică, …) motivează din plin zisa sindicaliştilor. În contrapondere, "Fie pâinea cât de rea / tot ne tăiaţi 25% din ea" vine să exprime disperarea unora dintre manifestanţi pe care diminuarea drastică salariului îi duce sub limita de sărăcie.
        "Udrea, cu poşeta ta / Trăieşte toată instituţia mea!". Cu foamea-n gât şi cu perspectiva reducerii semnificative a salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale, protestatarii îşi exprimă repulsia faţă de bogăţia, etalată poate peste măsură, de către guvernanţi. Ce+i drept, Guvernul Boc este poate cel mai bogat, în sensul că are cei mai bine chivernisiţi miniştrii, din toată perioada postdecembristă. Poate că asta nu ar fi un lucru chiar rău, numai că domniile lor au strâns aceste averi din lefuri de bugetar sau făcând afaceri cu statul.
        Nu putea să lipsească "Să trăiţi bine!", sloganul cu care Traian Băsescu a câştigat primul mandat. Numai că, pe respectiva pancartă, apare şi primul ministru căruia i se atribuie replica: "Avem noi grijă, domnule preşedinte". Ne place sau nu ne place, aceasta este percepţia manifestanţilor: actualii guvernanţii sunt o bandă pusă pe căpătuială sub înaltul patronaj al preşedintelui. Preşedintele Băsescu şi lungile sale pelerinaje din campania electorală sunt ţinta şi a unei alte lozinci: "Fă o baie de mulţime şi o să te simţi mai bine!"
        În fine, să nu neglijăm backgroundul sonor al manifestaţiei. Previzibil, parodia de manea după " Dansul pinguinului", avându-l pe premier în postură de pinguin şef, a fost copios folosită. Merită însă a remarca difuzarea melodiei lui Valeriu Sterian "Vino, Doamne!", simbol al protestelor din 1990 desfăşurate în Piaţa Universităţii, care s-a auzit din nou în capitală, după 20 de ani.
        Desigur, un simplu miting, chiar de amploarea celui de miercuri, nu are cum să conducă la rezolvarea revendicărilor protestatarilor. Dar, pe de altă parte, impune guvernanţilor să îi ia în serios pe sindicalişti şi să se aşeze la masa tratativelor. Fără comunicare, fără transparenţă în luarea deciziilor, România riscă să se adâncească în criză.