Ciobănaş cu trei sute de oi

După o perioadă în care s-a arătat scump la vedere, preşedintele Băsescu  a revenit în forţă, bulversând tot ce a găsit în cale pe scena politică. Atitudinea pacifistă din primele luni de după alegerile prezidenţiale -pusă de unii pe seama unor probleme de sănătate, iar de alţii pe seama unei schimbări de atitudine ca efect al obţinerii celui de al doilea mandat- s-a spulberat după doar câteva mişcări executate scurt de şeful statului. Traian Băsescu a redevenit politicianul abil, generator de conflicte care ajung să determine agenda publică şi care îi pot aduce avantaje în plan mediatic. Nu ştiu dacă marinarii se simt mai bine pe o mare agitată decât pe una liniştită, dar oricum fac faţă mai bine furtunii. Nu întâmplător, preşedintele generează, din când în când, furtuni, fie ele şi într-un pahar cu apă. Mulţi dintre adversarii săi, dar şi dintre coechipieri, se deplasează mai greu pe punte când este tangaj.

În doar câteva apariţii publice, Băsescu “a dat de lucru” tuturor, reuşind să arunce dihonia nu numai în formaţiunile adverse, dar şi în rândul partidului său de suflet. Bunăoară, Iliescu a fost din nou arătat cu degetul ca fiind vinovat de morţii revoluţiei şi ai mineriadei, lideri ai opoziţiei au fost din nou dezvăluiţi ca solicitanţi a unor favoruri privind rezolvarea unor dosare. În fine, ipotetica modificare a legii electorale în sensul ridicării pragului la 10%  i-a agitat şi pus pe alţii pe gânduri. Dar, cea mai interesantă, chiar paradoxală, este poziţia preşedintelui faţă de PD-L. Partidul pe care preşedintele s-a bazat dintotdeauna pare acum, în opinia acestuia, că dă semne de “bolşevizare” şi că riscă să devină pradă unei “găşcuţe”. Desigur, toată dandanaua vine de la apropierea alegerilor pentru conducerea la vârf a partidului. Numai că, acum, după ce regulile de desfăşurare au fost hotărâte în forurile partidului nu prea este loc de întors, fără prejudicii de imagine.  Pe de altă parte, preşedintele nu prea face gesturi gratuite. Înclin să cred că, şi reacţiile anumitor lideri pedelişti vin în susţinerea spuselor mele, preşedintele a vrut să influenţeze configuraţia de la vârful partidului pentru a fi sigur că va avea mereu spatele asigurat.

Criticarea partidului de suflet ar fi trecut cum ar fi trecut, dacă preşedintele nu ar fi provocat încă un moment tensionat prin chemarea la Cotroceni a miniştrilor şi prin formularea unor critici dure la adresa guvernării. Ce-i drept, se găsesc multe motive pentru care miniştri merită să fie urechiaţi. Dacă luăm în considerare, însă, şi poziţia preşedintelui faţă de pensiile militarilor, care a dat prilejul gheneralului de pace Oprea să întoarcă în parlament armele împotriva guvernului din care face parte, constatăm că liderilor pedelişti chiar “le-a fost arătată pisica”. Preşedintele a dovedit că, oricând, se poate baza şi pe alte forţe, fie ele chiar cele ale huliţilor independenţi. După furtună, vine liniştirea apelor. Comunicatul de presă de după consultarea de la Cotroceni nu spune mare lucru, detensionând astfel situaţia.

Surpriza cea mare a apărut, însă, miercuri, la numai o zi după ce partidele parlamentare constituiseră  Comisia de revizuire a Constituţiei, când Guvernul a adoptat un proiect de lege privind tocmai revizuirea Constituţiei. Proiectul propus de Guvern nu se referă la o reformă consistentă a Legii fundamentale, necesară fără doar şi poate, ci  la aplicarea rezultatelor referendumului din noiembrie (parlament unicameral cu 300 de membri), precum  şi la unele prevederi care întăresc făţiş poziţia preşedintelui atât în raport cu guvernul şi primul ministru cât şi în raport cu parlamentul. Nu întâmplător majoritatea analiştilor  apreciază că aceste modificări au doar rolul de a-i securiza lui Basescu finalul de mandat (perioada dintre alegerile parlamentare din 2012 şi 2014 când expiră mandatul preşedintelui).

Constituţia nu este o lege obişnuită, croită după interesele, poftele sau angoasele unora sau altora. Constituţia trebuie să exprime un consens naţional asupra cadrului democraţiei, constituind într-un fel examenul de maturitate al unei naţiuni, de aceea  revizuirea ei trebuie să lase la o parte păruiala şi să fie rod al negocierii.  Aşa cum s-a procedat este apropare imposibil ca proiectul avansat de guvernul Boc să întrunească în parlament majoritatea necesară de 2/3. Profitul maxim pe care pedeliştii îl pot obţine este înfierarea din nou a parlamentarilor, îndeosebi a celor din opoziţie, care se opun punerii în practică a dorinţei exprimată de poporul suveran la controversatul referendum desfăşurat simultan cu alegerile prezidenţiale. Dacă, însă,  lucrurile vor curge pe făgaşul conturat de proiectul de revizuire a Constituţiei propus, România riscă să întruchipeze romanţa care a dat titlul de mai sus, devenind ţara preşedintelui ciobănaş şi a celor 300 de oi parlamentare.