Calculul hartiei

Desigur, o confruntare având miza apropiatului tur doi al prezidenţialelor, ca -de altfel- orice bătălie electorală, nu este scutită de astfel de estimări. Calculul hârtiei, dacă vreţi un fel de analiză „SWOT”, presupune aprecierea potenţialului competitorilor în contextul iminentei confruntări. De data aceasta, însă, polarizarea extremă a analiştilor, a comentatorilor, a trusturilor media, a condus la o situaţie bizară în care astfel de analize aproape că lipsesc, spaţiul dezbaterii făcând loc la enumerarea cinică a punctelor tari ale unei tabere şi a celor slabe ale celeilalte. Uitaţi-vă, de exemplu, la Antena 3 şi la B1, între noi fie spus la fel de ,„moguleşti” amândouă.  Chiar dacă nu este uşor, voi încerca să nu cad în cele ce urmează în acest păcat şi sper să reuşesc, cu atât mai mult cu cât spaţiul internetautic ,„newsme” este încă, doamne ajută, liber de moguleni.

Cei doi finalişti, domnii Băsescu şi Geoană, au obţinut în turul întâi scoruri foarte apropiate. Rezultatele exprimă mai mult forţa celor două partide (vezi rezultatele aproape identice obţinute la cele trei rânduri de alegeri recent desfăşurate), decât performanţa competitorilor. De remarcat faptul că Traian Băsescu nu mai este locomotiva PD-ului, iar Mircea Geoană a reuşit, în fine, să „acopere” PSD-ul. Trendurile din sondaje, descendent la  Băsescu şi ascendent la Geoană, se confirmă. Acum, cei doi stau bine pe partidele lor. De aici, nu vor mai putea smulge mare lucru. Rămân, eventual, în discuţie cele 3,2% ale lui Sorin Oprescu, susceptibile aparţinând electoratului pesedist, dar mobilizat de disidenţi.

Nu putem face abstracţie de declaraţiile publice ale celor eliminaţi, după turul întâi, privind susţinerea pentru turul doi. Aici trebuie să constatăm că, previzibil de altfel -dată fiind autoizolarea PD-L-ului şi a lui Băsescu pe scena politică- Geoană are un avantaj remarcabil. Cele 20% ale Antonescu, cele 4% ale lui Hunor, cele 2% ale lui Becali, şi chiar cele 6% ale lui Vadim, dacă ţinem cont de toată campania tribunului împotriva lui Băsescu -comparat cu „Ciubăr Vodă”- ar trebui să ia, conform declaraţiilor, în turul doi, calea spre Mircea Geoană. Spun ar trebui, pentru că, nu poate nimeni şti ce este în capul alegătorului dezamăgit că cel cu care a votat în primul tur a părăsit competiţia. Nu este exclusă, pentru unii, chiar o reacţie contrară pe fondul unei victimizări a preşedintelui în funcţie, rămas, după propriile declaraţii, „singur cu românul”. Să observăm, însă, că grosul electoratului penelist şi udemerist are suficiente argumente, logice dar şi subiective, să voteze Geoană, aşa cum le spune partidul.

Desigur, turul doi nu are cum semăna cu turul întâi. Are de câştigat, în opinia mea, acel candidat care reuşeşte să impună teme de discuţie care merg la inima nu a propriului electorat, (deja convins, în cazul nostru chiar talibanizat), ci a imensei mase de nehotărâţi. Aici este cheia spre victorie. Din acest punct de vedere, abordările celor doi candidaţi diferă esenţial.

Mircea Geoană mizează pe un limbaj constructiv, de prezentare de soluţii, pe ideea de unitate în aceste momente de criză. Evită clinciurile (de altfel lupta la baionetă nu l-ar avantaja), mergând până acolo încât refuză să comenteze chiar şi teme care formal i-ar aduce avantaj (vezi episodul cu palma dată de Băsescu unui copil la un miting din 2004). De fapt, Geoană mizează pe atu-ul său esenţial. Existenţa unei majorităţi parlamentare, constituită în jurul susţinerii lui Klaus Johannis ca premier. Ajuns preşedinte, Geoană oferă imediat soluţia la criza politică, în timp ce Băsescu se vede silit, fie să acţioneze în sensul anticipatelor. fie să continue acţiunea de racolare a parlamentarilor de la alte partide. În plus, Geoană mizează pe imaginea sa de diplomat, de bun mediator şi negociator. Spre deosebire de contracandidatul său, care a afirmat că ieşirea din criza economică nu face obiectul acţiunii guvernamentale conjugată cu efortul preşedintelui, Geoană etalează un optimism de adevărat social-democrat în depăşirea crizei, utilizând soluţia Iohannis, un guvern condus „nemţeşte”de un apolitic.

De partea cealaltă, Traian Băsescu reia tema dragă lui din 2004, tema „ţepelor din Piaţa Victoriei”, (în care nu s-au văzut, din păcate înfipţi, desigur la figurat, nici unul dintre corupţii vremii), adaptată acum la odioşii moguli (care, paradoxal, în timpul mandatului său au prosperat bine merci şi cu o parte din care a negociat, în 2004). În plan secund, Băsescu marjează pe tema reformatorului din temelii a societăţii româneşti, încercând să-şi atribuie acest merit (să atragă din cei 80% care au votat la referendum cât mai mulţi; se ştie că în turul întâi mai puţin de jumătate dintre aceştia au votat şi cu iniţiatorul referendumului). Desigur, în confruntările care vor urma, Traian Băsescu va căuta să marcheze puncte în stil caracteristic, atrăgându-şi adversarul pe terenul său, cel al discuţiilor contradictorii şi convulsive.  

Acestea fiind zise, trebuie să concluzionez că, în ceea ce mă priveşte, calculul hârtiei indică un uşor avantaj pentru Mircea Geoană. Dar, să nu uităm, confruntarea din turul doi se anunţă un meci de infarct, în fotbal, s-ar spune de 1X2.