Tot despre pensie …

    Se tot discută postrevoluţionar despre pensie şi pensionari. O temă a cărei vogă a avut în această perioadă o rată de creştere cu mult mai mare decât cea a pensiei înseşi şi a cărei longvitate o întrece cu mult pe aceea a pensionarului roman. Şi al cărei produs de vârf, definitoriu pentru eficienţa dezbaterii în sine, rămâne, de ani şi ani acelaşi, tembelismul cinic potrivit căruia …atâţia salariaţi duc la noi în spate atâţia pensionari.

    De unde, probabil, şi nevoia tot mai mare de a demonstra că lucrurile nu stau aşa. Şi, mai departe, de unde raţionamentul de o anume circulaţie în vremea din urmă potrivit căruia, pentru a beneficia de o pensie ”decentă” (cuvântul ăsta a pus stăpânire pe limbajul nostru tocmai pentru că nu spune nimic!), ne-ar ajunge un stagiu de cotizare surprinzător de scurt.

    Încât am pus mâna pe creion, pe câteva informaţii şi pe legislaţie şi am urmat firul lucrurilor.

    Şi iată calculul. Făcut de dragul demonstraţiei, fireşte – astfel că, în schiţarea ipotezei de lucru, putem presupune, fără urmări importante, că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum.

    Prin urmare, să-l alegem şi noi ca personaj pe Gigel cel de pe net. Care Gigel este un proaspăt angajat. Are 23 de ani, studii universitare …economice şi este şi un pic norocos, pentru că reuşeşte să obţină un salariu de încadrare …bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ca la noi, puţin în raport cu nevoile, studiile, răspunderea – mult faţă de ceea ce obţin alţii. Să zicem că 1100 de lei. Ceea ce, însă, dacă nu ne convin condiţiile ipotezei de lucru, poate să devină şi o medie a primilor 7-10 ani de salarizare. Să ne ierte Gigel, dar nu-i ţinem avansarea pe loc decât din necesităţi de simplificare a calculului – şi promitem să revenim bucuroşi cu orice mărire de salariu care i s-ar acorda. Lucru pe care, de altfel, i-l şi dorim din toată inima, tot aşa cum ni-l dorim şi nouă.

    Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul la o leafă de 1100 de lei. Conform legislaţiei momentului, CAS-ul se plăteşte astfel: angajatul - 10,5 %, angajatorul – 20,8%, total pe salariat – 31,3%. Ceea ce înseamnă că în contul pensiei lui Gigel se varsă lunar 344,3 lei.

    Pensia medie în România este pe undeva pe lângă suma de 750 de lei. Un calcul elementar arată că Gigel îşi pregăteşte pensia medie pe o lună prin CAS-ul plătit vreme de aproximativ 2,18 luni de muncă la nivelul de salarizare de 1100 lei/lună.

    Mai departe, tot statistic – întrucât, până una alta, statistica este şi pentru guverne începutul şi sfârşitul –, suntem obligaţi să ţinem seama că Gigel (iertare, din nou, am spus, statistica…), la 68 de ani, moare. Ceea ce nu-i dorim nicicum, Doamne fereşte, tot aşa cum nu ne dorim nici nouă – însă speranţa lui medie de viaţă este una care îi îngăduie să fie mâncător de pensie doar 3 ani. Adică 36 de luni.

    Acum: să socotim câte luni trebuie să plătească CAS Gigel şi angajatorul lui pentru ca omul să aibă asigurată  pensia medie pentru cele 36 de luni de viaţă câte îi sunt statistic hărăzite după vârsta de 65 de ani. Ceea ce înseamnă, simplu, 36 înmulţit cu 2,18, adică aproape 80 de luni de muncă. Vreo şase ani şi jumătate! Fără să mai avem în vedere ca banii aceştia nu se pun la saltea, ci sunt puşi ori ar trebui puşi să se înmulţească…

    Iar abandonând aritmetica, să conchidem: până la vârsta de 30 de ani, Gigel s-a achitat, în condiţii modeste şi plauzibile de salarizare, de obligaţiile care îi asigură pensia medie din ţara lui de la momentul pensionării şi până la moartea lui statistică.

    Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel şi nimeni nu explică nimănui ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte în intervalul dintre vârsta lui de 30 de ani şi cea de 65 de ani, adică vreme de 35 de ani. Adică, adică, adică….

    Destul de mult, de încă cinci ori partea de cotizare care i se intoarce ca pensie. Iar dacă Gigel este, totuşi, un ins dezgheţat, leafa i se măreşte şi cotizaţia creşte corespunzător.

    Unde se duc banii aceştia? Ce se întâmplă cu ei? De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească atâta amar de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât să mai reziste oare un astfel de sistem?